Web Analytics
scris miercuri, 12.10.2022

Iohannis a convocat Consiliul Superior de Apărare a Țării – Când va avea loc ședința

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), după ce, luni, războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază, Rusia crescând brutalitatea atacurilor.

Iohannis a convocat Consiliul Superior de Apărare a Țării – Când va avea loc ședința

Ședința CSAT va avea loc marțea viitoare la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, a transmis Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat.

Citește și: Pe 13 octombrie, parohul de la Băbana va fi judecat de superiorii bisericeşti

Pe agenda discuţiilor vor fi următoarele subiecte:

Evoluţii privind situaţia de securitate în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Implicaţii pentru România.
Îmbunătăţirea rezilienţei energetice a României pentru asigurarea securităţii în domeniu prin adaptarea operativă şi dezvoltarea de noi capacităţi de producţie energetice, în contextul războiului din Ucraina.
Raport privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimului de sancţiuni, instituit pe plan internaţional, în perioada octombrie 2021 – septembrie 2022.
Măsuri privind modernizarea Armatei României.
„La şedinţa CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”, se mai arată în comunicatul transmis.

Citește și: Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „Ei, Aioanei, Iancu Costinel şi Gherghe, aceşti derbedei politici, nu sunt poliţişti… cei care sifonează acţiunile poliţiei!”

Amintim că, aceasta este a treia ședință CSAT convocată de președintele Klaus Iohannis de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina.

Prima întâlnire a avut loc chiar pe 24 februarie a.c., când Rusia a invadat Ucraina, iar a doua o săptămână mai târziu, pe 1 martie.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită