Ioan A. Dobrovitz (scris și I.A. Dobrovitz, Dobrowitz, Dobroviț sau Dobrovici) s-a născut la 1 ianuarie 1853 în București. A urmat studiile la Universitatea din Leipzig, la Școala Politehnică din Viena și la Școala de Poduri și Șosele din Paris. A fost un inginer, industriaș, proprietar și om politic liberal (PNL). A colaborat alături de Barbu Delavrancea la ziarul Democrația. A fost ajutor de primar în București, inginer la CFR, membru în Comisia permanentă de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, încă de la înființarea acestui minister. De asemenea, a fost prefect de Muscel, deputat de Muscel și proprietarul Culei Racovița.
A fost membru fondator al Băncii Muscelului din Câmpulung
Ioan Dobrovitz a fost ajutor de primar al Bucureștiului între anii 1881 și 1887. A fost ales în Camera Deputaților pentru prima dată în 1888 în Colegiul II Muscel și reales în noiembrie 1895 cu 157 de voturi. La 25 iunie 1901 a depus jurământul pentru funcția de prefect al județului Muscel, funcție pe care o deține până în 1905/1906, iar în anul 1907 devine inspector administrativ al județului Muscel. În 1905 a fost membru fondator al Băncii Muscelului din Câmpulung și membru în Consiliul de administrație. În 1915 era președintele și membru în Consiliul de administrație al societății anonime pe acțiuni Petrolul. A fost președinte al Comisiei Interimare a Bucureștiului (1 noiembrie 1917 – 25 noiembrie 1918), consilier pentru aprovizionarea cu făină, grâu, porumb, mori și brutării. Sabina Cantacuzino, sora cea mare a fraților Brătianu, afirmă în amintirile sale că a fost numit primar al Bucureștiului în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial, însă după război a fost exclus din viața politică „cu mai multă severitate decât s-a arătat pentru alții”. Între 1921-1923 a fost cenzor al Societății Anonime Române (SAR) pentru Industria Forestieră al cărei președinte era Mihail Pherekyde.
A deținut cea mai mare moșie particulară din întreg județul Muscel
O întâmplare neobișnuită care suscită un anumit interes datorită insolitului situației a fost relatată în presa vremii din ziua de 10 februarie 1922. Unul din servitorii lui I.A. Dobrovitz de la vila sa de domiciliu din București din Calea Călărașilor, a încercat să-și sugrume stăpânul, dar în timpul luptei atacatorul reușește să fugă „plin de sânge, fără haină și cu capul gol”. O mare parte din viață a dedicat-o conducerii, dezvoltării și diversificării activității de producție de la Fabrica de Spirt din Clucereasa începând din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea și până în anul decesului său (1926). A cumpărat moșia și fabrica din Clucereasa de la moștenitorii grecului Moraitu din Pitești și alte moșii ale moștenitorilor Racoviceanu și Conțescu din Racovița realizând cea mai mare moșie particulară din întreg județul Muscel. A fost și comerciant de băuturi spirtoase la Hanul Clucereasa din comuna Racoviţa, cu brevetul nr. 52.936 din 1919, comerț exercitat neîntrerupt până în 1926. A mai deținut o vie de 30 de pogoane la Filaret de la Belu și o moșie model la Lupșani-Ialomița.
A făcut numeroase donații
Dobrovitz s-a implicat în viața comunității prin donații de bani, de terenuri și de materiale pentru construirea și administrarea instituțiilor locale din comuna Racovița: școală, spital, primărie și biserică ș.a.m.d. Spre exemplu, în 1919 a donat Societății Economice de Împrumut și Păstrare „Speranța” din comuna Racovița, un teren lângă primăria acelei comune, în suprafață de 548 m.p. în scopul construirii sediului acelei societăți, a mai dat gratuit materialul lemnos, a contribuit la înființarea și construirea unei uscătorii de prune care a fost clădită alături. Donațiile au fost făcute numai pentru scopurile precizate prin actele de donație.
În caz că societatea „Speranța” nu va mai funcționa sau se va desființa, locul urma să revină donatorului. Această donație a fost acceptată de către președintele Societății de Împrumut „Speranța” din comuna Racovița, I. Gh. Stănciulescu. S-a căsătorit în 1881 cu Eugenia (Virginia) Lucasievici și au locuit în București, Calea Călărașilor, nr. 61, iar pe timpul verii la Clucereasa, județul Muscel. Moare la 8 ianuarie 1926, fiind înmormântat în Cimitirul Belu din București. Toată averea a fost împărțită prin act voluntar între fiicele defunctului: Ioana C. Zătreanu (în diferite documente apare cu numele de botez Jana, Jeana sau Jeanne) căsătorită cu Constantin C. Zătreanu, magistrat la Tribunalul Ilfov care a primit moșia Clucereasa cu toate construcțiile aflate pe moșie și Beatrice Dobrovitz căsătorită cu dr. C. Mărgăritescu din București.
A fost proprietarul Culei Racoviţa
Cula Racovița este situată în orașul Mioveni, în cartierul Racovița și este monument istoric catalogat, împreună cu parcul aferent. Pe fațada culei din partea de sud, se află o placă datată pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe care este inscripționată data construirii edificiului în anul 1806. Cula a ars în anul 1877 și a fost restaurată în anul 1878.
Conform acestor date specialiștii îl indică pe polcovnicul Nicolae Racoviceanu ca și ctitor al construcției. În opoziție cu aceste date, tradiția orală susține ca an al construcției, anul 1786, an în care proprietarul moșiei Racovița era jupânul Dumitrașcu Brătianu.
După incendiul din 1877, prin grija polcovnicului Racoviceanu este consemnată documentar data renovării ei în anul 1878. În anul 1925, noul proprietar al culei, I. A. Dobrovitz a executat refacerea acoperișului și retencuirea ei. Cula Racovița are o formă paralelipipedică, sub formă de turn, cu bază pătrată, cu latura de 8,5 m și înălțime considerabilă de circa 20 m. Grosimea zidurilor este de aproximativ un metru.
Începând din data de 12 septembrie 1970, prin grija și eforturile depuse de profesorul Constatin I. Năstase, cula găzduiește Muzeul Etnografic din Mioveni, acesta fiind amenajat pe următoarea structură: îndeletniciri, obiecte de artă, port popular, ceramică, elemente de artă populară, arme, marturii religioase, unelte de tâmplărie și dogărie, toate secțiile însumând peste 800 de obiecte și exponate.
Sursa: blog istorie locala
0 Comentarii