Web Analytics
scris luni, 24.06.2024

Învățământul este prioritar în comuna argeșeană Dârmănești!

Administrația comunei Dârmănești a reluat lucrările la sala de sport situată în perimetrul școlii de centru. Lucrările au început cu acoperișul, iar primarul Emilian Ciolan este convins că obiectivul va fi gata până la finele anului.

Învățământul este prioritar în comuna argeșeană Dârmănești!

”După cum se știe, din vara anului 2022, elevii de la școala de centru dispun de un teren de sport acoperit cu tartan. Ar fi extraordinar să reușim să finalizăm și sala de sport, astfel ca orele de educație fizică să se poată desfășura în bune condiții și în anotimpul rece ori când vremea este nefavorabilă. Eu sper că vom găsi resursele financiare necesare, în așa fel încât copiii să se bucure de această nouă investiție cel mai târziu de anul viitor.

Citește și Alb-violetul Ilie Bărbulescu ar fi împlinit astăzi 67 de ani

Tot la școala de centru vom construi un corp de clădire separat, cu patru încăperi: una destinată bibliotecii, celelalte urmând a avea destinația de birouri pentru personalul din conducerea unității de învățământ. Lucrările vor începe odată cu vacanța de vară a elevilor. Tot în beneficiul copiilor am demarat deja lucrările la noul loc de joacă din curtea Școlii Piscani. Va fi cel mai mare loc de joacă de pe raza comunei, în așa fel încât de el să se bucure și copiii din Negreni”, a spus primarul Emilian Ciolan.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită