La Bucureşti se joacă Schiller. Cu unele titluri schimbate, cu unele scene prefăcute, cu unele personaje deviate, cu unii actori care par mai mult amatori… „Don Carlos” a devenit Prostănacul, în „Intrigă şi iubire” a fost înlocuită conjuncţia neutră cu o negaţie. Numai „Hoţii” au rămas tot hoţi. Aceasta se întâmplă pe scena de scânduri. Pe micile şi marile ecrane, rulează tot vechile filme româneşti, „Haiducii lui Şapte Cai”, „Vânzare de frate”, „Drumul oaselor”.
Dar să ne întoarcem la Intrigă fără iubire, spectacolul actual de la palatul de pe Şoseaua Kiseleff. El are tot ce îi trebuie ca să fie unul de excepţie: intrigă încâlcită, conflicte scăpărătoare, personaje puternice şi contradictorii, surprize uluitoare, suspans pe măsură, momente dramatice, scene comice, răsturnări de situaţii, acrobaţi, balet, cântăreţi, chiar şi bocitori. Are de toate, şi pentru gură-cască, şi pentru fălci încleştate, şi pentru trăgători de elită.
Istoria, aşa cum este văzută de pe aici, de jos, din colţuri de provincie, de la nivelul spectatorului de rând, începe mai de mult. Dar s-o luăm de acolo de la o mare lovitură de teatru. Marele partid dă semne de o oarecare oboseală, de oarecare stagnare, de prea multă obişnuinţă. Lucru care se credea că va putea fi corectat uşor prin nişte mici remedieri. Dar iată că la un congres, numit repede istoric, vine un băiat subţire, şcolit prin America, cu un discurs fulminant care ia prin surprindere comoditatea vechilor lideri şi îi câştigă pe junii activişti şi le desfundă capul şi acelora dintre delegaţii obişnuiţi să voteze la comandă.
Printre tinerii care i se alătură, şi avea de pe atunci mulţi în rândurile celor nerodaţi şi nesperiaţi de utopii, se numără şi „Micul Titulescu”, doritor de a creşte mare, ceea ce s-a şi întâmplat. Crescut la umbra lui Năstase, care îl şi numise şef al Corpului de Control al Guvernului, fostul procuror şi lider al tineretui pesedist, va păstra totuşi anumite legături cu „omul greu al partidului”. Geoană îl ia în atenţia lui ca pe unul de mare încredere şi îi lasă pe mână chiar campania electorală pentru alegerea preşedintelui ţării.
Dar vechea gardă nu avea de gând să stea cu mâinile în sân şi, revenindu-şi din derută, a intervenit în forţă în treburile partidului, reuşind să obţină importante concesii şi privilegii. Degeaba încerca actualul lider să îl ţină la distanţă pe cel care a fost, declarând că partidul nu-l va susţine pe Năstase în procesele sale şi îl va lăsa pe afară până când îşi va rezolva problemele juridice; acesta ajunge totuşi la conducerea unui eşalon care avea în mână toate cheile.
Al doilea punct culminant şi nodal al acestei telenovele este ascensiunea lui Geoană spre preşedenţia ţării, când pierde cursa în ultima clipă. Moment de extaz, urmat de prăbuşire mai ceva ca în teatru. Nu lipseşte nici elementul fantastic, cum ar fi povestea cu umbra violetă şi inducţia magică. Victor Ponta, care îl susţinuse total până aici, dă vina pe prostia candidatului, care, fără să înştiinţeze pe nimeni, s-a dus să facă baie la miezul ultimei nopţi, în cada cu jacuzzi a celui mai compromis om la data aceea, Sorin Ovidiu Vântu.
În al treilea act al piesei, Victor Ponta îl dă de pământ pe şeful său şi devine preşedintele partidului. Şi după cum el se ridicase sub protecţia şi favoarea lui Adrian Năstase, care avea nevoie de ortaci credincioşi şi eficienţi, sub oblăduirea lui apare acum generaţia spontană a lui Ponta.
Printre ei, un tânăr avocat cu numele de Şova, dar care nu a învăţat să şovăie. Însă cineva din umbră, ca în orice dramoletă cu intrigă stufoasă, caută să-l compromită şi pe el, cum că ar fi stors o sumă de bani uriaşă de la nişte firme ale statului. Treabă murdară în care ar fi fost vârât şi Victor Ponta, primind cadou un automobil de curse.
Şi cum se face, cum se drege în spectacole misterioase, tocmai băiatul acesta ajunge să-l judece, în lipsă, pe Geoană, cu intenţia declarată de a-l zvârli din poziţia de al doilea om în stat.
Aşa se văd lucrurile de aici, de jos, din colţul de provincie, de la nivelul simplilor membri de partid şi simpatizanţilor, neiniţiaţi în subtilităţile tainiţelor politice. Care este adevărul, se întreabă ei, cine în cine loveşte, cine cui îi înfige cuţitul între spete, cine pe cine păcăleşte, unde va duce această luptă pentru putere?
Derutată, provincia tace. Numai asta nu le trebuia liderilor locali, tocmai acum când le sar la gât adversarii politici.
Care va fi prologul acestui spectacol dacă se va încheia vreodată? Cine va cădea în scenă, cine va rămâne în picioare, cine va dispărea de pe afiş? Va ieşi întărit partidul sau va cădea în brânci? Oricum, adversarii aşteaptă să culeagă ei trofeele… (Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii