”Poate, cu ocazia asta, află și adevărații părinți că noi am supraviețuit după ce ei ne-au abandonat”, spune Traian Alexandru, care a fost abandonat, după naștere, lângă un tomberon
După povestea voastră adevărată, frate și soră regăsiți după 50 de ani în Canada, în urma unui test ADN, se poate scrie un scenariu pentru un film la Hollywood. V-ați gândit să căutați un regizor sau ați primit o asemenea propunere?
– Nu ne-am gândit să căutăm un regizor și nu am primit nicio propunere până acum. Cred că este prea devreme, adică oamenii de aici de abia au aflat de povestea noastră. Ca o paranteză, am văzut două filme de genul ăsta în ultimii ani: ”Philomena” și ”August rush”
„Testul ADN ne-a costat 200 dolari canadieni”
Cum v-au găsit cei de la CBC, una dintre cele mai mari rețele tv din America, și de ce au fost interesați ziariștii în mod special?
– Prima dată, cei de la ”23&me”, site-ul unde am încărcat testele ADN, au contactat-o pe Dacina, sora mea, după ce au observat că situația noastră este mai deosebită decât a altora. Au întrebat-o dacă este ok să contacteze presa pentru povestea noastră și așa au ajuns la unii deintre cei mai mari de aici, rețeaua media CBC. Singurul câștig pentru noi este faptul că poate, cu ocazia asta, află și adevărații părinți că noi am supraviețuit după ce ei ne-au abandonat (Traian Victor a fost abandonat lângă un tomberon de gunoi, n. red). Au trimis o echipă la casa Dacinei și au făcut materialul. Prima dată au dat articolul cu noi la radio CBC Broadcast, dimineața, la ora 7 și după aceea la televiziune, la CBC News, la 6 seara. Interesant este cum, la nici 24 ore, televiziunile din România au preluat știrea, în frunte cu ProTV și Antena 1, la Observator, apoi și la Antena 3.
E o practică în America să-ți identifici frații necunoscuți după testul ADN? Cât costă un astfel de test și vouă după cât timp v-a venit răspunsul/confirmarea?
– Da, este o practică, mai ales pentru cei care nu au prea multe rude sau care nu-și cunosc rudele. Testul variază ca preț, depinde pentru ce optezi, este în jur de 200 CAD (dolari canadieni, n.red.), dar pot fi și reduceri de sărbători etc. Testul durează cam o lună, până îți vine răspunsul.
„Sora mea lucrează pentru Toyota, iar eu pentru General Electric”
Sora ta cu ce se ocupă în Canada, ce job are?
– Ea este bine, aici. Lucrează pentru Toyota, un fel de project manager.
Ea a fost vreodată în România? Te gândești să o aduci să vadă Piteștiul?
– A fost ultima dată acum 10 ani. O să-i propun să mai vină prin Pitesti, dar nu știu când va fi asta, dacă anul ăsta sau celălalt.
Tu ce job ai în Canada? Când și de ce te-ai hotărât să emigrezi acolo?
– Lucrez ca „Front-end software developer” (designer WEB, n.red.) pentru General Electric (GE Digital). M-am hotărât să rămân în Canada în 2011, dar am început să stau full-time aici din 2013. Prima dată, am plecat în 2006. Fosta soție a dorit mai mult acest lucru, ea având rudele apropiate stabilite deja aici. În 2013 am decis să mă stabilesc definitiv fiindcă începusem să văd diferențele și oportunitățile pe care pot să le am aici. Cu toate acestea, mi-a luat foarte mult timp până am reușit să am un job bine plătit și să încep o carieră în domeniul ăsta. Dar despre hotărârea de a rămâne în Canada este mai mult de vorbit. A fost foarte greu de luat, fiindcă eu am dus-o destul de bine acolo, în Pitești. Am avut 20 ani barul VIC (în centrul Piteștiului, lângă biserica „Sf. Ioan”, n. red.). Deci, n-am plecat din motive financiare.
Citește și Papa Francisc şi-a încheiat călătoria în Canada
„Părinții adoptivi au murit amândoi”
Părinții adoptivi din Pitesti, cei care te-au crescut, mai trăiesc?
– Din păcate, au murit amândoi. Mama, în 2012, iar tata, în 2013. El a fost frigotehnist la fostul IRUC, de pe strada Căpitan Cuțui. Iar ea bucătăreasă la UM 01298, unitatea din strada Trivale. După aceea, ai mei au avut o mică afacere, au confecționat rame și galerii. Începând din 1996, 1997, s-au retras la țară.
Despre părinții naturali, cei care te-au abandonat lângă un tomberon, știi ceva? Ai făcut vreun demers ca să afli ceva despre ei?
– Nu știu ce fel de demersuri aș putea face și de unde să încep. Cred că în perioada asta, cu tot ce s-a scris în presă, TV și radio, a fost un semnal suficient, în caz că ei ar mai fi în viață și și-ar dori să ne cunoască.
Mai ai rude apropiate în Piteşti sau proprietăți aici?
– Mai am mulți verișori acolo, din partea părinților adoptivi. Toți sunt oameni buni. Încă sunt proprietar al clădirii unde am avut afacerea mea, barul-restaurant VIC. Acum este ”Casa Iancu” acolo (fostul restaurant al lui Mircea Dinescu, n.red.). Intenționez să o vând, dar încă este o discuție pe tema prețului. În afară de 2020 și 2021, fiind vorba de Covid și restricții, am venit în fiecare an în Pitești. Întotdeauna mi-a fost dor să vizitez orașul unde am crescut.
Ai jucat la copiii lui FC Argeș? Cu cine?
– Nu pot să spun că am jucat la FC Argeş așa cum au jucat alții. Am făcut antrenament acolo, între 1980-1982. În acel timp nu erau grupe pe fiecare an de vârstă, așa că mă antrenam cu jucători născuți în anii 1965-1967 și eu eram născut în ’68. Ce mai țin minte este că atunci când am ajuns prima dată în vestiar, erau acolo Mușat, Manolache, Baronu’, Mihai Marcel, Ilie Răuță (Dumnezeu să-l odihnească în pace!), Cătălin Tudose, cu care mă băteam pe cușetă, Haralambie, Ghenea, chiar și cu Bogdan Bănuță am făcut câteva antrenamente. Antrenor era Mihai Ianovschi. După aceea, am trecut pe la Florescu antrenor, unde am jucat cu Adrian Lupu, coleg de generație.
„După 65 de ani, ar fi o soluție să stau 6 luni în Canada și 6 în Pitești”
Te gândești să te reîntorci acasă la bătrânețe sau planurile tale de viitor sunt legate exclusiv de Canada?
– Încă este devreme să iau o decizie în acest sens. Sunt mai mulți factori de care trebuie să țin cont. Financiar, ar fi bine să mă întorc, deoarece, cu banii de aici, nu aș avea probleme la bătrânețe, în România. Din punct de vedere al sănătății, sunt însă îngijorat. Dacă se întâmplă ceva cu mine acolo, nu sunt sigur că aș avea mai multe șanse ca aici. Am o experiență nefericită din 2012, din România. Mama a fost în spital și recuperare, din nou în spital și, cu toate șpăgile pe care le-am dat la doctori, nu au făcut mai mult decât rutina lor zilnică. Ba chiar unul dintre ei, care uitase cine sunt, m-a întrebat cine sunt, când am intrat la el în cabinet să-i mai dau niște bani. Consider că mama a murit cu zile în Spitalul Județean Argeș și închei aici discuția. În Toronto, din punctul ăsta de vedere, chiar nu am ce să comentez. Am fost o singură dată internat pentru o zi, pentru o piatră la rinichi, și am rămas mirat despre profesionalismul personalului medical. Nu există să se ceară măcar un dolar șpagă sau altceva. După anestezie, am fost tratat la fel cum aș fi avut pe cineva apropiat lângă mine, dar nu ca să se uite să-i bag ceva în buzunar. Deci, în legătură cu planurile de viitor, rămâne de văzut. Poate 6 luni acolo, în Pitești, și 6 luni aici, după vârsta de 65 ani, ar fi o soluţie.
Citește și CANADA: Provincia Quebec va introduce o taxă pentru persoanele nevaccinate
0 Comentarii