Intervenţie neobişnuită pentru jandarmii din Botoşani. Au fost chemaţi să scoată dintr-o casă o bufniţă. Apelul la 112 a venit de la un localnic care a spus că pasărea a intrat în bucătărie prin sistemul de ventilaţie.

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, anunță Jandarmeria Botoșani. Autoritățile au anunțat că pasărea ar fi intrat în bucătărie printr-o țeavă de ventilație, cel mai probabil fiind atrasă de căldura locuinței în căutarea unui adăpost.
Citește și: Doi români din Spania, de 13 şi 20 de ani, și-au pus capăt zilelor după ce familiile s-au opus relației
După ce a intrat în bucătărie, pasărea s-a așezat pe mobilier fără să fie agresivă. Jandarmii sosiți la fața locului au capturat pasărea și după ce au evaluat-o și după ce au constat că nu prezenta răni, au eliberat-o în aer liber.
„Recomandăm persoanelor care se confruntă cu astfel de situații, de pătrundere a animalelor sălbatice în casă, să solicite în cel mai scurt timp sprijinul autorităților pentru a fi evitate situații neplăcute atât pentru oameni, cât și pentru animalele sau păsările aflate în căutare de hrană sau adăpost”, se arată în comunicatul IJJ Botoşani.




0 Comentarii