Web Analytics
scris miercuri, 24.07.2024

Interpelare a senatorului Dănuț Bica pe tema structurii personalului didactic de predare din învățământ

Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica s-a adresat ministrului Educației pe tema structurii personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023-2024 și soluțiile prevăzute pentru anul școlar 2024-2025. Dănuț Bica: ”Una dintre condițiile esențiale pentru asigurarea calității procesului de învățare o reprezintă acoperirea posturilor didactice de predare cu profesori, învățători și educatori foarte bine calificați și motivați din punct de vedere salarial. Din păcate, neaplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu a fost, în ultimii ani, de natură să-i stimuleze pe cei mai performanți absolvenți ai facultăților și liceelor cu profil pedagogic ca să opteze pentru o carieră didactică. În consecință, la fiecare început de an școlar, Ministerul Educației a fost pus în situația de a demara procesul de învățământ cu un număr mare de cadre didactice cu statut de suplinitor sau pensionate și rechemate în activitate, la care s-a apelat ca la o soluție extremă. Acest fenomen a avut o influență negativă asupra calității actului educațional și a performanțelor școlare ale elevilor, reflectându-se inclusiv în ratele modeste de promovare înregistrate la evaluările naționale sau la bacalaureat.

Interpelare a senatorului Dănuț Bica pe tema structurii personalului didactic de predare din învățământ

Citește și Cum s-a aflat de violul făcut de directorul Casei Studentului. Nevasta a bătut-o pe minora cu care bărbatul ei a făcut sex şi aceasta a reclamat la poliţie

Apreciind eforturile depuse de dumneavoastră pentru a asigura buna desfășurare a procesului de învățământ, a examenelor naționale pentru elevi și a mobilității personalului didactic de predare, vă solicit următoarele informații: Care a fost structura personalului didactic din învățământul preuniversitar la începutul anului școlar 2023-2024 pe plan național (cadre didactice titulare, suplinitori sau cadre didactice pensionate rechemate în activitate)? Dar la nivelul județului Argeș?; Care a fost, în aceeași perioadă, structura personalului didactic pe medii de rezidență ale unităților de învățământ preuniversitar (urban și rural), la nivel național și în județul Argeș?; Câte posturi didactice de predare sunt ocupate în prezent pe plan național de către profesori, învățători și educatori care în următorii 4 ani vor ieși din sistem prin pensionare? Dar la nivelul județului Argeș?; Ce măsuri intenționați să implementați, începând cu anul școlar 2024-2025, pentru ca numărul cadrelor didactice care au statut de suplinitor din învățământul preuniversitar românesc să se reducă în favoarea titularilor?”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Vot pe banii câmpulungenilor

Ultima întrunire a consilierilor locali din Câmpulung care își încheie mandatul în această săptămână a avut loc cu ocazia unei ședințe extraordinare...

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...