Web Analytics

Interimarul dă cu parul… Apostoliceanu: „La multe blocuri terminate în Piteşti, nu sunt nici ghene, nici locuri de parcare”

de | 4.04.2019 13:09 | Dezvăluiri

# Despre o eventuală candidatură: „Dacă domnul Gentea nu va candida la Primăria Pitești în 2020, eu mi-aș dori, cu siguranță, să candidez” # Despre scandalul cu Podul Râul Doamnei: „A mai fost săptămâna trecută o întâlnire cu juriștii. Și a rămas ca cei de la Fonduri Europene să facă adresă la Departamentul Juridic pentru a se recupera banii pe care noi îi vom cheltui pentru a aduce podul la o stare normală”

La două săptămâni după ce a devenit primar al Piteștiului, Sorin Apostoliceanu a acordat un amplu interviu în exclusivitate pentru „Jurnalul de Argeș”, interviu în care a vorbit, printre altele, despre nemulțumirile și problemele privind Piteștiul, despre planurile de dezvoltare pe termen scurt și mediu, ca și despre planurile sale legate de alegerile locale din 2020. Absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti şi cu un master în Business, Sorin Apostoliceanu (42 de ani) a fost înainte viceprimar al Piteştiului timp de doi ani și nouă luni, începând din iunie 2016.

„Trebuie să ajungem din urmă Sibiul, Brașovul, Oradea sau Alba-Iulia”

# Există și varianta ca fostul primar Cornel Ionică să se întoarcă în fruntea Primăriei, dacă instanța îi va accepta contestația. Ce veți face în acest caz?
– Nu voi face nimic. Ce am făcut până acum voi face și în continuare. O să îmi susțin punctele mele de vedere și modul de soluționare a problemelor.
# Ați devenit cunoscut și prin faptul că răspundeți constant pe facebook la nemulțumirile cetățenilor. Care a fost cea mai importantă problemă soluționată pe facebook?
– Sunt multe probleme care s-au rezolvat pe facebook. Dacă ar fi să nominalizez una, ar fi cea legată de gropile din oraș. Anul trecut, când s-a terminat iarna, am rugat cetățenii să nominalizeze gropile cele mai mari din Pitești, să ne ajute să stabilim locurile urgente unde trebuia să intervenim.
# Ce viziune și ce direcții aveți în plan ca primar pentru Pitești pe termen scurt și mediu?
– În primul rând, trebuie să ajungem din urmă ca dezvoltare celelalte orașe importante din România cum ar fi Sibiu, Brașov, Oradea sau Alba-Iulia, să implementăm toate proiectele pe fonduri europene și să devenim un oraș „smart”. Prin intermediul noilor tehnologii și al aplicațiilor mobile, problemele și, implicit, feedback-ul pot ajunge mult mai repede la noi. Trebuie neapărat un feedback pentru a ști ce avem de făcut mai departe și dacă oamenii sunt mulțumiți. Pentru că totul se face pe banii oamenilor. Trebuie să fie comunicare cu cetățenii. Vă dau și un exemplu de feedback. La un moment dat, am făcut un sens unic în zona fostei Fabrici de Bere, au fost foarte multe nemulțumiri și s-a renunțat până la urmă la acel sens unic.
# Care sunt nemulțumirile legate de Pitești și de activitatea Primăriei Pitești, de când ați preluat funcția de primar?
– Cea mai mare nemulțumire ar fi legată de străzi, unele dintre ele fiind într-o stare foarte proastă. Un mare of este legat de lipsa locurilor de parcare. Iar aici aș vrea să precizez că, începând de luni, 1 aprilie, a intrat în vigoare acel regulament ca, de la ora 9 la ora 16, să poată parca oricine pe un loc de parcare, inclusiv cel care are locul, nu trebuie să își mute mașina. Eu cred că această măsură o să dea rezultate. O problemă importantă este și lipsa curățeniei în unele zone ale orașului. Este o problemă și cu câinii vagabonzi, îi strânsesem la un moment dat, au început să reapară din zonele limitrofe ale orașului. Legat de activitatea din Primărie, orice pădure are uscături. Însă oamenii au început să înțeleagă din ce în ce mai mult că trebuie să își facă treaba. Din fericire, și salariile au mai crescut, sunt destul de mari. Eu zic că avem comunicare și am depășit toate barierele care au fost la un moment dat.

„După ce se termină o construcție, nimeni de la Urbanism nu urmărește dacă respectiva firmă a construit conform autorizației”

# Sunt multe autorizații de construcții emise de Primăria Pitești și contestate în instanță de Prefectură. Ce soluții vedeți în aceste cazuri?
– Soluții ar fi foarte multe. La un moment dat, chiar mă gândeam că ar fi necesar un audit la Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Pitești. Sunt foarte puțini oameni acolo, s-a tot reorganizat acest compartiment. Cu un audit și o organizare mai strânsă s-ar rezolva problema. Și, de asemenea, la orice hotărâri iau ei, cum ar fi de exemplu legat de un balcon care urâțește spațiul verde, nu trebuie să ia deciziile doar oamenii de acolo, ar trebui să fie o comisie mixtă, așa cum era și până acum un an. Ar putea fi făcut un audit de către Inspectoratul de Stat în Construcții la Direcția de Urbanism. Oricum, ei au venit foarte mult în control în ultima perioadă și, din păcate, au găsit destul de multe probleme.
O problemă importantă pe care am remarcat-o: după ce se termină o construcție, nimeni de la Urbanism nu urmărește dacă respectiva firmă a construit conform autorizației, nu neapărat ca bloc. Dar acele firme, când ridică un bloc, sunt obligate să aibă o anumită suprafață de spații verzi, un anumit număr de locuri de parcare, trebuie să aibă teren de joacă pentru copii – este clar specificat în PUZ-uri – trebuie să aibă o ghenă de gunoi. Și nu cred că am văzut vreun investitor – sau sunt extrem de puțini – care să respecte aceste cerințe. Fiecare bloc trebuie să aibă o ghenă, iar mulți constructori, acolo unde trebuia să amplaseze o ghenă, mai bagă două locuri de parcare, se vinde locul cu 3.000-5.000 de euro și își mai scot niște bani de acolo. Din păcate, colegii mei de la Controlul în Construcții sunt doar patru pe tot orașul. Și oricât ar merge, oricât ar încerca, nu pot să parcurgă tot orașul. E volumul imens, se construiește foarte mult în Pitești, se ridică multe construcții legale sau ilegale. În multe cazuri, când se termină blocurile, nu sunt nici ghene, nici locuri de parcare. Este o problemă destul de mare.

Despre construcția a opt blocuri între complexele Argintex și John: „Nu știu dacă a fost făcut un studiu de trafic, o să mă interesez”

# Între complexele Argintex și John din zona Nord, o zonă și așa foarte aglomerată, se ridică opt blocuri. Din informațiile noastre, mai multe apartamente cu două camere au fost transformate în garsoniere, ceea ce ar trebui să însemne și locuri de parcare în plus. Când vor fi gata, va crește mult traficul. S-a făcut vreun studiu de trafic legat de acele opt blocuri? A fost verificată cum trebuie toată documentația?
– Nu știu ce să vă spun. Dacă totul e în regulă, trebuie să îi înțelegem și pe acei investitori, este o zonă de dezvoltat și trebuie să găsim soluții să fie bine pentru toată lumea. Legat de studiul de trafic, nu știu dacă a fost făcut, o să mă interesez.
La un moment dat, o firmă a venit cu intenția de a face un complex de șase blocuri în Găvana, pe strada Grigorie Leu. Și am cerut un studiu de trafic de la Poliție să vedem dacă se poate face un asemenea complex acolo, am cerut informații și de la Apă Canal, să vedem dacă există presiune la apă acolo.
Din câte știu eu, la complexul la care faceți referire, locurile de parcare erau conform apartamentelor, trebuie să fie un loc pe apartament, plus o diferență de 10%.
# „Jurnalul de Argeș” a scris săptămâna trecută despre patru case ridicate fără autorizații de omul de afaceri Dumitriță Mohor. Cum ar putea fi soluționată această problemă? Trebuie dărâmate casele?
– Colegii mei analizează această problemă și investitorul trebuie să găsească o soluție. În lege scrie clar că nu se pot face PUD-uri sau PUZ-uri de intrare în legalitate. Noi i-am chemat pe investitori după ce am descoperit problema, le-am bătut obrazul și ne-au spus că vor încerca să găsească alte soluții, cum ar fi o dezmembrare a terenului. Îi putem da și în judecată, s-a dat deja amendă, li s-a pus în vedere să nu mai continue lucrările. Dacă le vor continua, atunci este deja infracțiune, le putem face dosar penal, iar instanța poate da inclusiv soluția de dărâmare a acelor case.
# Fostul primar Cornel Ionică spunea acum patru ani, într-un interviu pentru „Jurnalul de Argeș”, că îi e frică de Dumnezeu și de DNA. Dumneavoastră de ce vă e frică?
– Și mie mi-e frică de Dumnezeu. Și mi-e teamă de cetățenii orașului, ca să spun așa, și aș vrea ca, atunci când plec din Primărie, să plec cu fruntea sus, știind că am făcut lucruri bune, să fie condiții în oraș, să avem industrie, parc industrial, în așa fel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să plece în alte localități sau peste hotare.

„Funcția de primar al Piteștiului nu e una blestemată”

# Ultimii doi primari ai Piteștiului au plecat din funcție înainte de terminarea mandatului, din cauza problemelor cu DNA și ANI. E funcția de primar al Piteștiului una blestemată?
– Nu, în niciun caz nu e una blestemată. Nu știu ce să vă răspund la această întrebare. Eu nu cred în blesteme. Pe de altă parte, apar probleme juridice. Din câte știu, la niciunul dintre cei doi foști primari nu s-au soluționat încă dosarele.
# Cât de mult vă tentează să candidați la Primăria Pitești în 2020?
– Această hotărâre se va lua la partid. Domnul Gentea este prima opțiune pentru Primăria Pitești, iar dacă dânsul nu își va dori, eu mi-aș dori, cu siguranță, să candidez și sunt convins că, în acest caz, și dânsul mă va susține și ceilalți colegi. Însă eu cred că domnul Cristian Gentea va fi candidatul PSD la Primăria Pitești în 2020.

„Cu Podul Râul Doamnei, înainte de a da în judecată constructorul, vom încerca o mediere”

# Problema podului de peste Râul Doamnei, construit pe banii UE în batjocură, rămâne în coadă de pește. Ce aveți de gând să faceți?
– A mai fost săptămâna trecută o întâlnire cu juriștii. Și a rămas ca cei de la Fonduri Europene să facă adresă la Departamentul Juridic pentru a se recupera banii pe care noi îi vom cheltui pentru a aduce podul la o stare normală, la starea la care ar fi trebuit să fie după aceste reparații. Înainte de a da în judecată constructorul, vom încerca o mediere, o să îi punem în vedere că avem o expertiză, unde se spune foarte clar că din cauza modului de realizare a podului au apărut toate aceste probleme. Dacă nu vor să dea banii, vom acționa în judecată și constructorul și proiectantul, să vedem cine și unde a greșit.
# Din informațiile pe care le deținem, Primăria Pitești are până acum doar un proiect depus pe Axa 4. De ce așa de puțin? Care sunt cauzele?
– Aici aș vrea să vă contrazic. Am depus absolut toate proiectele, până în ultima zi. Ultimul proiect a fost depus pe 28 martie. Sunt aproximativ 20 de proiecte, pe toate cele cinci axe. Suntem înaintați cu proiectele, putem să ne apucăm de licitații, așteptăm să vedem dacă ne acceptă proiectele.
# Și care ar fi cele mai importante proiecte și până când vor fi implementate?
– La proiectele pe fonduri europene, depindem foarte mult de Comisia Europeană, de modul în care oficialii europeni le vor analiza și de perioada în care le vor analiza.
Avem un proiect de 5 milioane euro depus legat de eficiența energetică la Bazinul Olimpic și așteptăm de nouă luni să îl semnăm, pentru că ei nu au experți autorizați. Iar experții autorizați nu se angajează la minister, ci la firme, unde câștigă de 15-20 de ori mai mult decât dacă ar fi angajați la stat. Avem un proiect important de câteva milioane de euro legat de iluminatul public. Vom trece la un sistem cu LED-uri, cu eficiență energetică foarte mare, totul va fi monitorizat. Avem un studiu de trafic legat de 40 de intersecții din Pitești ce vor fi monitorizate printr-un centru de comandă, de unde se va fluidiza traficul. Autobuzelor le va fi asigurat astfel un traseu cât mai puțin aglomerat pe linia pe care merg. De exemplu, dacă senzorul sau camera video semnalizează că vine un autobuz, semaforul rămâne verde mai mult, chiar dacă celelalte vehicule sunt oprite, astfel încât autobuzele să ajungă repede de la o stație la cealaltă.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

3 Comentarii

  1. Domnule primar Sorin Apostoliceanu, PUD-ul propus de primarie pentru numarul 74 pe strada Garlei se afla in subzona L1E de P+1 a PUG-ului si nicidecum intr-o subzona nenumita insa de P+3 asa cum eronat sustineti in raspunsul oficial semnat si parafat de dvs. Falsul in acte publice se cam pedepseste. Credeam ca daca s-au schimbat primarii se vor schimba si naravurile dar se pare ca ne-am inselat. Aceste informatii se pot verifica foarte usor chiar pe site-ul primariei. Atentie si domnilor consilieri care vor avea de votat acest PUD. Domnilor, P+1 nu este P+3 !

  2. D/le. Vice/Primar – nu prea stiti …. Atributiile de CONTROL in domeniul Constructiilor, conform legii si HCL, revin strict POLITIEI LOCALE nicidecum Directiei de Urbanism. Cand emiteti si semnati autorizatii nu vedeti ca in proiect nu este inclus nici parcare, loc joaca, spatii gunoi? Cum se poate face bloc cu 8 E, intre 2 case, la distanta de circa 5 metri ? Pentru unii sunteti muma : caz Alunului, Centru, N.Labis, UM Cp. Cutu, etc..

  3. Domnule Nicolescu, domnul primar si arhitectul sef stiu toate astea, dar spagile sunt mari, cum sa refuze sa-si puna semnatura pe autorizatiile de constructie puse in fata lor de rechinii imobilari locali ?!