Web Analytics

Întâlnire între șeful Statului Major General al Armatei României și ministrul turc al Apărării

de | 3.04.2017 08:38 | Actualitate

general intalnireGeneralul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, aflat în vizită în Turcia, a avut o întrevedere cu ministrul Apărării Naționale din Turcia și a purtat discuții cu omologul său, generalul Hulusi Akar.

În cadrul întrevederii cu ministrul turc al apărării, Fikri Ișik, au fost abordate subiecte cu referire la contextul regional de securitate, evoluțiile aliate în gestionarea securității pe flancul estic și sudic al NATO, și dezvoltarea cooperării militare bilaterale între cele două armate.

Fikri Ișik a menționat că similaritățile culturale și istorice dintre cele două state reprezintă un posibil vector de consolidare a parteneriatului strategic. Generalul Ciucă a evidențiat progresul înregistrat în cadrul cooperării militare, atât în plan bilateral, cât și în cadrul Alianței, și a menționat rezultatele obținute în domeniul cooperării bilaterale. În context, oficialul turc a menționat organizarea, de către Turcia, a Expoziției Internaționale a Industriei de Apărare (International Defence Industry Fair 2017/IDEF 2017), la Istanbul, în perioada 9 – 12 mai a acestui an, și a reiterat invitația adresată oficialilor români din domeniul securității și apărării de a participa la acest eveniment.

Aceste subiecte au fost abordate și pe timpul discuțiilor dintre delegațiile conduse de șefii celor două state majore generale, fiind detaliate, cu precădere, contextul regional de securitate, evoluțiile naționale și aliate în gestionarea eficientă a provocărilor comune la adresa mediului actual de securitate.

În plus, au fost discutate și aspecte referitoare la domeniile de activitate şi posibilităţile de cooperare între cele două forţe armate, pentru derularea altor proiecte la nivel regional sau bilateral, cu accent pe instruirea în comun, învățământ, schimb de informații în domeniul apărării, precum și dezvoltarea cooperării regionale în format multinațional. Un alt subiect abordat pe timpul convorbirilor a fost constituit de parteneriatul privind schimburile culturale reciproce.

Generalul Ciucă a mulțumit omologului turc pentru primirea călduroasă, ospitalitatea și pentru deschiderea manifestată pe timpul discuțiilor.

Programul activităților a cuprins și depunerea unei coroane de flori la monumentul ridicat în memoria lui Mustafa Kemal Ataturk.

În marja vizitei oficiale efectuată de șeful Statului Major General, partenerul turc a organizat o scurtă vizită la Turkish Aerospace Industries și Aselsan, două firme producătoare de echipamente militare pentru industria de apărare turcă, susține Prompt Media.

M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole