Vicepreședintele Agenției Naționale pentru Arii Protejate, Ionel Petre, a susținut, vineri, o conferință de presă la Pitești. Ionel Petre este și Președintele ALDE Dâmbovița. Acesta a anunțat că în Argeș s- a înființat o instituție care se ocupă de ariile protejate din județ.
Așa cum ne- a declarat Adriana Croitoru, argeșeanca care este președinta Agenției Naționale pentru Protecția Ariilor Protejate, în fiecare județ va fi organizat un serviciu teritorial al Agenției Naționale pentru Protecția Ariilor Protejate, „care nu face altceva decât să administreze ariile naturale protejate care aveau nevoie de custodie, nu cele care au custode de administrare” , ne declara Adriana Croiroru în articolul
Încă de la sfârșitul anului trecut, Agenția Națională pentru Protecția Ariilor Protejate a început înființarea de structuri județene, unde vor fi angajați 200 de oameni/toată țara.
În Argeș, instituția a primit un spațiu la Consiliul Județean și va avea 10 angajați, plus un șef serviciu, care vor supraveghea cele 47 de arii protejate din județ. Atribuțiile lor constau în emiterea avizelor, dar și vizite/controale în teren.
Petre Ionel a mai susținut că, în maxim o lună, o parte din structura județeană va fi în funcțiune.
Vizita lui Ionel Petre, reprezentantul Ministerului Mediului, în Argeș, nu a fost la întâmplare. Acesta organizează în perioada următoare, la Pitești, Reuniunea Directorilor privind Managementul Produselor Chimice, eveniment organizat sub egida mandatului României la președinția Consiliului Uniunii Europene.
In tot acest timp, ALDE si PSD tin intentionat in sertar la ministerul mediului dosarul pentru aria protejata dorita de pitesteni cel mai mult si anume Padurea Trivale. PSD si Alde refuza declararea Padurii Trivale arie protejata din cauza intreselor imobiliare pe care aceste partide le au in padurea Trivale. Ele sau rechinii imobiliari locali pe care ii protejeaza. Aceste interese imobiliare de partid urmaresc defrisarea padurii Trivale si transformarea ei in cartiere rezidentiale de vile si blocuri. Doamna Adriana Croitoru, ce spuneti, va ocupati si de aria protejata cea mai importanta pentru judetul Arges ?