Web Analytics

INS: Salariul mediu net pe economie a depășit 4.000 lei în septembrie

de | 16.11.2022 12:29 | Actualitate, Economie, Home

Câştigul salarial mediu net pe economie s-a situat la 4.003 lei în luna septembrie a.c., în creştere cu 70 lei (1,8%), față de luna precedentă. Cele mai mari salarii sunt în industria fabricării produselor de cocserie şi cea a prelucrării ţiţeiului (16.085 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.233 lei), potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Citeşte şi: Peste 14 milioane euro, prin PNRR, pentru Pitești

În sectorul bugetar, în luna septembrie 2022 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+8,8%, ca urmare a reluării plăţii cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+1%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-0,4%), arată datele INS, consultate de Agerpres. În luna septembrie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6.457 lei, cu 109 lei (+1,7%) mai mare decât în luna august a.c.
„În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”, mai notează INS.

Creștere cu 13,8% față de anul trecut

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,8%. „În luna septembrie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna august 2022, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, bonusuri pentru management, pentru performanţe deosebite sau pentru ‘Ziua petrolistului’), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare)”, precizează INS.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *