Web Analytics

Înregistrări cu acuze de şpagă şi conotaţii sexuale la Primăria Ştefăneşti

de | 18.10.2018 13:51 | Dezvăluiri

# Viceprimarul Mihalcea către jurista Carmen Neșu: „Poți să stai capră, să stai iadă, să stai cum vrei” sau „Ce abuz am făcut, băi, tâmpito?” # Jurista Carmen Neșu: „Educația nu îmi permite să dau un punct de vedere”

La Primăria Ștefănești, instituție unde de aproape un an de zile tronează un haos de nedescris, fără ca cineva din conducerea județului să ia măsuri, angajații instituției au ajuns să se înregistreze între ei, în timp ce se bălăcăresc ca la ușa cortului și își formulează unii altora tot soiul de acuze. O conversație de toată jena a avut loc zilele trecute, chiar în incinta instituției publice, între viceprimarul Ion Mihalcea și jurista Carmen Neșu, iar înregistrarea a ajuns în posesia Jurnalului de Argeș.
Conflictul a început după ce Primăria Ștefănești a pierdut în instanță un proces intentat de o firmă – Remark, ce depozitează deșeuri nepericuloase, firmă căreia aceeași primărie refuzase să îi elibereze o autorizație de funcționare. Iar de aici și până la acuze de luare de mită și limbaj porcos nu a mai fost decât un pas. Protagoniștii acestui dialog halucinant, purtat în incinta unei instituții publice, au fost viceprimarul Ion Mihalcea, care e incredibil de violent și porcos în exprimare și jurista Primăriei Ștefănești, Carmen Neșu. Titlurile și subtitlurile aparțin redacției.

„Dacă eu i-am cerut ceva, îmi tai mâinile aicea!”

Viceprimar Ion Mihalcea: Bună ziua. Măi, doamna Carmen… Mi-a zis soția că ai strigat pe hol, pe aicea, că ai pierdut procesul că am luat eu banii de la ăla… Așa e?
Carmen Neșu: Poftim?
Ion Mihalcea: Că ai zis tu… sau ăla cu firma… că am luat bani și că de aia am pierdut procesul? Așa e?
Carmen Neșu: Total greșit. Domnu’ vice, m-a întrebat domnul Mihalcea (consilier local PNL și frate cu vicele, n.red.) că i-a venit o hârtie cu privire la Remark și eu am zis că acea autorizație nu s-a dat că nu s-a vrut, că a fost un proces cu abuz, fapt pe care vi l-am spus și dumneavoastră în ședința de Consiliu Local.
I.M. : Am fost personal cu Gubavu și cu Gorgoi (alți doi consilieri locali, n.red.) la el și ăsta: „Uite, domnule, nu mai dăm…”
C.N.: Nu s-a motivat de ce nu ați vrut să îi dați nici în fapt, nici în drept. Drept urmare, judecătorul a considerat că i-au fost încălcate drepturile.
I.M.: Și am pierdut procesul.
C.N.: Nu. Dumneavoastră n-ați vrut să îi dați, pentru că n-ați vrut să îi dați.
I.M.: Și ați zis că am cerut eu bani. Așa e sau nu?
C.N.: Nu e vorba de bani.
I.M.: Așa mi-a spus.
C.N.: Știți că v-am spus în sala de Consiliu, atunci când m-am justificat la doamna primar, că eu nu intru în dosarul ăsta, că e cu iz, că nu știu cine care cui i-a cerut bani și n-ați vrut să îmi dați această autorizație. Știți foarte bine când v-am zis la doamna primar…

Jurista Carmen Neșu: „Pot să mă judec și în lipsă. Că nu judecă judecătorul frumusețea consilierului juridic”

I.M.: Că ce? Că i-am cerut eu bani lui ăsta?
C.N.: Nu știu, că nu mă interesează.
I.M.: Băi, ai zis așa sau n-ai zis?
C.N.: Păi, dacă așa s-a vehiculat acolo, la doamna primar.
I.M.: Cine?
C.N.: Ce știu eu cine?
I.M.: Băi, dar tu ești sănătoasă?
C.N.: Domne, mă lași?
I.M.: Ai fost să juri pe cruce? Să pui mâna pe icoană!
C.N.: Lasă-mă, domnule, în pace!
I.M.: Cum poți să spui tu treaba asta?
C.N.: Domnule, lăsați-mă în pace!
I.M.: Eu te întreb dacă ai zis sau nu ai zis că i-am cerut eu bani lui ăsta. Mi-a spus nevastă-mea…
C.N.: Domnule, am umblat pe hol cu acești doi oameni, cărora le-am spus că nu s-a dat această autorizație că nu s-a vrut.
I.M.: N-a vrut Consiliul, și nici comisia nu a vrut.
C.N.: De ce?
I.M.: Că n-a vrut.
C.N.: Păi, de ce?
I.M.: Că nu vrea să îi dea.
C.N.: De ce?
I.M.: Dacă n-a vrut…

Vicele Mihalcea: „Băi, tu ești tâmpită sau ești nebună la cap?”

C.N.: Păi, motivați-mi, domnule.
I.M.: Dar tu de ce n-ai fost la proces?
C.N.: Eu mi le-am trimis în lipsă, domnule! Pot să mă judec și în lipsă.
I.M.: Da?
C.N.: Da. Că nu judecă judecătorul frumusețea consilierului juridic.
I.M.: Băi, fii atentă ce îți spun! Dacă tu ai zis de mine treaba asta, eu te dau în judecată.
C.N.: Dați-mă când vreți dumneavoastră!
I.M.: Să confirme ăștia, care a auzit pe hol că am luat eu bani.
C.N.: De ce nu i-ați dat, domnule?
I.M.: Că n-a vrut comisia. Că n-a dat la niciunul.
C.N.: Păi, ăștia doi, domnul Mihalcea și doamna Raluca, n-au știut de această autorizație.
I.M.: N-a trecut și n-a mai dat la niciunul.
C.N.: Ei n-au știut.
I.M.: Nu s-a dat la niciunul.
C.N.: Lasă-mă, domnule, în pace cu prostiile astea. Și știi ce nu înțeleg eu? De ce nu s-au plătit banii ăia?
I.M.: Cine a fost juristul să plătească!
C.N.: Ha, ha, ha! Pe ce, domnule? Pe abuzul dumitale?
I.M.: Băi, tu ești tâmpită sau ești nebună la cap? E comisie, e consiliu.

Jurista Carmen Neșu: „Domnule, nu mă interesează ce bani ați cerut…”

C.N.: Și ce treabă are juristul, domnule? Ce treabă are, domnule, Consiliul cu abuzul de drept al vostru, constatat de judecător?
I.M.: Să zici tu că eu i-am cerut ceva lui ăla..! Dacă eu i-am cerut ceva, îmi tai mâinile aicea!
C.N.: Domnule, nu mă interesează ce bani ați cerut. Pe mine mă interesează de cheltuielile de judecată, că nu le-ați aprobat și că nu i-ați emis autorizația de funcționare.
I.M.: N-am dat la niciunul.
C.N.: De ce, domnule?
I.M.: C-așa vreau.
C.N.: Păi, e ilegal.
I.M.: Bun. Păi, dă-i tu că e legal.
C.N.: Eu? Eu, juristul? Dumneavoastră, domnule, ați încălcat legea.
I.M.: Vai de viața ta, asta pe care o trăiești, amărâtă..! Mai bine te duci și te… Vai de capul tău!
C.N.: Așa…

Vicele Mihalcea: „Să-i moară copiii până mâine ăluia care a zis sau zice ceva de mine”

Dialogul între vicele Mihalcea și jurista Carmen Neșu atinge ulterior un limbaj plin de jigniri și blesteme, după cum se poate vedea mai jos:
I.M.: Vai de viața ta! Vai de capul tău! Eu nu l-am văzut pe omul ăla decât de trei ori. Și dacă ăla îmi spune mie că eu i-am cerut ceva, să-l ia mama dracu’ pe ăla care a zis sau care zice de mine. E bine? Și să-i moară copiii până mâine. Cum poți să spui tu așa ceva?
C.N.: Dacă nu, să-i moară ăluia care a făcut abuz!
I.M.: Păi, ce abuz am făcut, băi, tâmpito? Comisia n-a avut…
C.N: Care comisie?
I.M.: Băi, ești tâmpită? Deci eu am fost la fața locului. Eu, Gorgoi și Gubavu.
C.N.: Comisia a luat act.
I.M.: Corect.
C.N.: Aparatul de specialitate face ce e de făcut.
I.M.: Așa.
C.N.: Adică cine trebuia să plătească banii, cine trebuia să-i dea. Toate trebuie supuse la vot. Pentru că majoritatea actelor din Consiliul Local și din comisii se fac aiurea. Asta trebuia supusă la vot și nu s-a supus la vot. Și faptul că s-a luat act e zero, e nulă. Eu mi-am făcut apărările în lipsă.
I.M.: Trebuia să anunți Consiliul Local.
C.N.: Am anunțat. Și domnul vice știa, toată lumea știa.
…………………………………………………….

Un consilier local: „Să-l chemăm pe ăla de la firmă, să cădem cu el la pace”

I.M.: Băi, mie mi se rupe. Juristul trebuia să depună un raport.
C.N.: Eu? Pentru ce, domnule? Dumneata să îți dai cu părerea.
Unul dintre participanții la discuție, identificat de noi ca Grigore Mihalcea, consilier local liberal la Primăria Ștefănești și frate al viceprimarului: Hai să-l chemăm în Primărie pe ăsta de la firmă, să cădem cu el la pace. Se poate rezolva omenește.
C.N.: Comisia trebuie să plătească, cea care a respins.
I.M.: Păi, juriștii… E obligatoriu.
C.N.: Juriștii? Juriștii zic cam ce e legal, legalitatea. Eu am referat justificativ că nu îmi asum acest dosar, că era cu iz de abuz. Ce vreți mai mult de atât? Am informat.
I.M.: Trebuia să informezi Consiliul.
C.N.: V-am spus. Am zis când erați în birou cu doamna primar că nu intru în dosarul ăsta, că e cu iz de abuz.
I.M.: Ești pe lângă gard rău de tot. Eu pe omu ăsta l-am văzut de două ori. Am fost odată cu Gubavu și cu Gorgoi la IATSA, unde avea sediul. Și tu îmi spui mie că am ținut cu el. Cum poți să spui așa ceva, că i-am cerut bani?
C.N.: Dacă dumneavoastră i-ați refuzat… Măcar fundamentat să îi refuzați, domnule, autorizația de funcționare. Cum să refuzi așa ceva? I-ați refuzat un drept legal.

Vicele Mihalcea către juristă: „Tu te uiți dimineața în oglindă, când pleci de la muncă?”

I.M.: Și eu pot să zic că tu ai furat aseară.
C.N.: Aseară am făcut nani cu băiatul meu.
I.M.: Ai făcut… pe dracu. Vai de capul tău! Vai de mama voastră…! Ai răbdare. Tu te uiți dimineața în oglindă, când pleci de la muncă?
C.N.: Categoric. Da, îmi place.
I.M.: Lasă că te dau în judecată!
C.N.: Vă rog.
I.M.: Jură-te pe copilul tău că n-ai zis ce ai zis!
C.N.: N-am de ce.
I.M.: Dacă sunt vinovat…
C.N.: Păi, sunteți, că nu i-ați dat autorizația. Ce v-am făcut, domnu vice?
I.M.: Cum să spui așa ceva? Și eu pot să spun că te-am văzut nu ştiu cum. Poți să stai capră, să stai iadă, să stai cum vrei… Dar de ce faci afirmaţii la adresa mea?

Ce spune viceprimarul Mihalcea: „Cum să iau eu mită? Nu e adevărat!”

Am luat legătura și cu viceprimarul Ion Mihalcea pentru a ne spune mai multe legat de discuția aprinsă avută cu Carmen Neșu, dar și de acuzele de luare de mită: „Nici pomeneală de luare de mită! Cum să iau eu mită? Nu e adevărat. O voi da în judecată pe doamna Neșu. Primăria Ștefănești a pierdut un proces prin neprezentarea juristei Primăriei. Avem 3 juriști și doamna Neșu răspunde. O să o cheme Consiliul Local pe ea să plătească”.
Legat de jignirile cu conotații sexuale de pe parcursul dialogului cu Carmen Neșu, vicele Mihalcea ne-a declarat: „Nu am făcut asemenea jigniri”. Asta deși în dialogurile de mai sus se pot vedea jignirile.

Carmen Neşu, jurista Primăriei: „Vă referiţi la înregistrarea de pe telefonul meu?”

Legat de discuția aprinsă avută cu vicele Ion Mihalcea, Carmen Neșu ne-a declarat: „Vă referiți la înregistrarea de pe telefonul meu? Educația nu îmi permite să dau un punct de vedere”.
Legat de faptul că viceprimarul de la Ștefănești o acuză că, din cauza neprezentării ei, Primăria Ștefănești a pierdut procesul, Carmen Neșu spune că „este o acuză adusă de o persoană fără pregătire juridică. Conform legislației, judecata se poate face și în lipsă. Domnul Mihalcea și consilierii locali trebuie să răspundă legat de acel dosar. Și asta deoarece refuzul nejustificat al autorităților de a răspunde are conotații contravenționale și penale”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii