Web Analytics

Inquieto va fi prezentat Curţii de Apel Piteşti în procedura de extrădare

de | 13.04.2018 08:39 | Actualitate

inquieto5Acuzat că a finanţat și sprijinit în mod concret deţinutii clanului DEI CASALESI, o fracţiune a clanului de tip mafiot Zagaria prin  transferarea unor fluxuri financiare importante din România în Italia, Nicola Inquieto va da socoteală legii italiene.

„Suspectul urmează să fie prezentat Curţii de Apel Piteşti în vederea continuării procedurii de extrădare, că aurmare a solicitării autorităţilor judiciare iraliene”, a declarat, vineri, pentru Jurnal de Argeș, agentul perincipal de poliţie Florin Popa,  purtător de cuvânt al IPJ Argeş

Potrivit DIICOT, activitatea infracţională a lui Nicola Inquieto a început pe teritoriul statului italian  din anul 2002, prin înfiinţarea unor societăți comerciale cu obiecte în principal în domeniul tehnologiei comunicaţiilor), iar Ulterior, începând din anul 2004, unul dintre membri clanului de tip mafiot Zagaria, care a acţionat pe teritoriul României, respectiv suspectul I.N., direct şi prin intermediul membrilor săi de familie şi-a transferat în mod disimulat veniturile obţinute din activităţile infracţionale în România, ocazie cu care a înfiinţat de-a lungul timpului mai multe societăţi comerciale pe rază municipiului Piteşti, având că obiect principal de activitate construcţia clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

 „Activităţile comerciale desfaşurate de către cele patru societăţi înfiinţate pe teritoriul României, în judeţul Argeş, s-au derulat sub o aparentă legalitate, iar profiturile obţinute în domeniul imobiliar au fost transferate de asemenea în mod disimulat către membrii familiei sale din Italia, aceştia din urmă având rolul de persoane interpuse în circuitul infracţional, adevăratul scop fiind de fapt finanţarea clanului de tip mafiot Zagaria, care acţionează pe teritoriul Italiei.Prin intermediul acestui mod de operare, suspectul I.N.  a controlat, manipulat și transferat fluxuri financiare importante din România în Italia”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Reamintim că Nicola Inquieto a fost reținut aseară pentru 24 de ore, pe numele său fiind emisRmandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Italia„Există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2002, pe teritoriul Italiei şi al României a acţionat un grup infracţional organizat, specializat în s ăvârşirea de infracţiuni economico finanaciare şi spălarea banilor.

În fapt, aşa cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cadrul acestei proceduri penale, se reţine că gruparea era coordonată de către suspectul  I.N. – cetăţean italian, care controla direct sau prin persoane interpuse mai multe societăţi, care erau parte integrantă din grupul infracţional organizat, cu roluri bine definite”, mai arată DIICOT.

Prin intermediul acestui mod de operare, suspectul I.N.  a controlat, manipulat și transferat fluxuri financiare importante din România în Italia.

„De asemenea, din materialul probatoriu a rezultat în mod clar probe care confirmă apartenenţa suspectului I.N. la clanul de tip mafiot Zagaria, fiind un membru important al acestui clan pe teritoriul României.Totodată, din conţinutul procedurii penale reiese că suspectul I.N. a finanţat printre altele și sprijinit în mod concret deţinutii clanului DEI CASALESI, o fracţiune a clanului de tip mafiot Zagaria  În cauză se efectuează activităţi complexe în vederea identificării şi strângerii de probe pentru savârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi grup infracţional organizat, respectiv asociere criminală de tip mafiot, această din urmă raportată la legislaţia autorităţilor din Italia”, se mai arată  în comunicatul amintit.
 
Descinderile de joi s-au desfăşurat în baza unui ordin european de anchetă emis de autorităţile judiciare din Italia (Parchetul Republicii din Napoli – Direcţia Generală Antimafia).Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar acţiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanţilor autorităţilor judiciare italiene şi al poliţiştilor de investigaţii criminale şi de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi de cel al jandarmilor.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii