Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în martie 2025 cu 8,37% față de martie 2024, atingându-se un volum de 9.922 unități, potrivit datelor ACAROM și ale Direcției Generale Permise Conducere și Înmatriculări.
Citește și: 165.343 salariați în Argeș, la finele lui ianuarie 2025. Cum au fost plătiți
Pe primul trimestru din acest an, volumul autoturismelor noi înmatriculate se ridica la 33.228 unități, în creștere cu 1,39% față de aceeași perioadă din 2024.
În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în martie 2025 cifra de 35.258 unități, înregistrând o creștere cu 28,21% față de martie 2024.
Pe primul trimestru din 2025, volumul de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România a fost de 96.102 unități, în creștere cu 14,23% față de perioada similară din 2024, respectiv 84.135 unități – mai relevă sursele citate.
Clasamentul pe mărci de autoturisme noi, ianuarie-martie 2025
- DACIA = 9.901 unități
- TOYOTA = 2.906 unități
- SKODA = 2.639 unități
- VOLKSWAGEN = 2.538 unități
- RENAULT = 2.002 unități
- HYUNDAI = 1.797 unități
- FORD = 1.582 unități
- MERCEDES = 1.343 unități
- BMW = 1.249 unități
- SUZUKI = 1.100 unități
0 Comentarii