Marți, la Rectoratul Universității Pitești a avut loc Târgul de Job-uri şi Internship-uri. Evenimentul a fost organizat de AOA în parteneriat cu Biroul de Mediere (BMEDIAS-UPIT) din cadrul Universităţii din Piteşti, Camera de Comerţ şi Industrie Argeş şi AJOFM Arges. Obiectivul principal al târgului l-a reprezentat facilitarea legăturii studenți-angajatori în vederea obținerii unui loc de muncă sau a unui stagiu de practica. Fie că sunt plătite sau doar voluntariat, stagiile de practică sunt cea mai bună și eficientă cale de a identifica angajatul și angajatorul potrivit, iar Universitatea din Pitești și-a asumat rolul de intermediar în procesul de încheiere a contractelor de muncă / stagiu / voluntariat.
Prin intermediul schemei de ajutor de minimis „Locuri de muncă subvenționate” există posibilitatea obținerii de subvenții pentru angajarea de absolvenți, sub formă de sume nerambursabile. Cuantumul maxim al subvențiilor este de 1575 lei/lună pentru absolvenți de studii medii și 2328 lei/lună pentru absolvenții de studii superioare, pentru o perioadă de minim 6 luni și maxim 12 luni. Menționăm faptul că prin executivul AOA Argeș se poate beneficia de sprijin pentru întocmirea documentației aferente obținerii subvenției. A.C.
Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT...
0 Comentarii