Web Analytics
scris joi, 18.01.2024

Inechităţile salariale la nivelul unor categorii de personal plătit din fonduri publice, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

Dănuț Bica, senatorul PNL de Argeș, s-a adresat ministrului Muncii și Solidarității Sociale în ceea ce privește eliminarea inechităților salariale la nivelul unor categorii de personal plătit din fonduri publice.
„Promulgarea recentă a noii Legi privind sistemul public de pensii a constituit un pas important și absolut necesar pentru eliminarea inechităților care s-au instalat în ultimii ani în sistem. Adoptarea acestui act normativ, care reprezintă una dintre măsurile asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost rezultatul unui efort legislativ important din partea miniștrilor și parlamentarilor actualei coaliții de guvernare. O altă etapă care trebuie parcursă urgent în ceea ce privește reformarea legislației din domeniul muncii și protecției sociale o reprezintă adoptarea unei noi legi a salarizării pentru angajații la stat, care are ca termen în PNRR finalul anului 2024.

Inechităţile salariale la nivelul unor categorii de personal plătit din fonduri publice, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

Aceasta va trebui să aducă claritate și echilibru. Așa cum bine cunoașteți, angajații din cadrul diferitelor instituții deconcentrate ale ministerelor sau autorităților publice au demarat proteste. Revendicările lor au la bază nemulțumirile generate de diferențele mari de salarizare înregistrate pentru exercitarea unor funcții de execuție similare între structurile centrale și cele locale, atribuirea de sarcini de serviciu suplimentare, neplata orelor suplimentare, infrastructura inadecvată, expunerea la unele condiții de muncă periculoase pentru sănătate etc.
În acest context, vă solicit următoarele informații: Care este termenul până la care anticipați că Ministerul pe care îl conduceți va finaliza și va pune în dezbatere publică acest proiect de lege?; Ce soluții preconizați pentru eliminarea discrepanțelor/discriminărilor salariale care există astăzi la nivelul unor funcții similare de execuție, chiar în interiorul acelorași instituții publice?; Ce măsuri veți adopta pentru cazurile în care deficitul de personal înregistrat în cadrul unor instituții publice impune, pentru anumiți angajați, atribuirea de sarcini de serviciu suplimentare și munca peste durata programului normal de lucru? Veți aproba ca, începând cu anul 2024, să fie plătite orele suplimentare efectuate de salariații pentru care compensarea cu timp liber nu este posibilă?”,
a spus parlamentarul de Argeș.

Citește și Interpelare a senatorului Dănuţ Bica pe tema campaniei de vaccinare antigripală

Citește și Situaţia depozitului pentru deşeuri din Câmpulung, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită