Casta cu carnet de partid a celor care se perindă ciclic la conducerea învăţământului argeşean n-a învăţat absolut nimic din dosarele medicilor, cele două dosare mari care au zguduit din temelii breasla argeşeană a oamenilor în halat alb. Mă refer la două dosare complexe care vizează industrializarea şpăgii în procesul pe pensionare medicală. În primul au fost trimise în judecată doctoriţele Camelia Săndulescu şi Iulia Mihai de la Serviciul de Expertiză din cadrul Casei de Pensii, iar în cel de-al doilea s-a început urmărirea penală împotriva psihiatrilor Valerian Azamfirei şi Eli Morman, angajaţi în cadrul Laboratorului de Sănătate Mintală Piteşti. Ca numitor comun, în ambele dosare numărul actelor materiale pentru infracţiunea de luare de mită e de ordinul zecilor şi chiar a sutelor, cel puţin în cazul celor două doctoriţe de la Casa de Pensii, argument forte în sprijinul tezei că s-a ajuns la o industrializare a şpăgii într-un domeniu social cheie, cum e cel al  sănătăţii. De fapt, cele două dosare, unul instrumentat de către DNA Piteşti, celălalt de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, înainte de a fi penale sunt unele sociale, tocmai prin amploarea cu care afectează o clasă pauperă, a celor pensionaţi pe caz de boală sau aflaţi în curs de pensionare. Bănuiesc că asta a fost şi logica sprijinită pe probe a anchetatorilor, că lucrurile au luat-o razna şi pensionările pe caz de boală, musai cu şpagă la purtătorul de pix şi ştampilă, au devenit un sport de masă ce afectează nu doar o categorie socială vunerabilă, dar grevează şi bugetul public de importante fonduri obţinute pe căi nelegale. Mă întorc acum la şefii de azi, dar şi la cei de ieri şi alaltăieri ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, despre care spuneam că n-au învăţat nimic din ce li s-a întâmplat medicilor. Profesorii, mă refer la cei tineri sau la cei fără funcţii, adică la poporul decent din învăţământul argeşean, cel care trăieşte din salariu şi cu sabia grijei zilei de mâine deasupra capului, au ajuns o clasă pauperă. La fel şi părinţii, cocoşaţi de atâtea biruri: pe auxiliare, pe fondul clasei, pe sala de sport, pe meditaţii, pe excursii organizate de dascăli care condiţionează nota la clasă de prezenţa în aceste excursii.
Din păcate, dintr-o lăcomie combinată cu inconştienţă, industria auxiliarelor înfloreşte în continuare în şcolile argeşene. Fostul inspector general, de exemplu, face avere „bine merci” şi sub mandatul actualului şef al ISJ Argeş, numit de PSD. E o frăţie a tăcerii şi a toleranţei de sorginte transpartinică, un adevărat festival de tumbe care ne indică un singur lucru, anume că banul e cel mai tare carnet de partid. Jurnalul de Argeş a tot scris despre culegerile de gramatică sau de matematică pentru gimnaziu prin care bate vântul, în primul rând cel al incompetenţei, dar care sunt semnate fără nicio jenă de cinci autori, de parcă ar fi tratate de fizică cuantică. Am scris de ni s-a uscat cerneala în stilou că aceste instrumente de tortură financiară a familiilor nevoiaşe sunt băgate pe gât copiilor printr-o reţea persuasiv-mafiotică ce include şefi din inspectorat, inspectori de specialitate, directori de şcoli şi profesori de la clasă. Atenţie, aceste culegeri ale prostituţiei didactice nu insultă atât inteligenţa părinţilor, cât mai ales buzunarul acestora! Am mai scris, de asemenea, despre titularizările în foşnet de bancnote şi despre gradaţii de merit acordate clientelei de partid sau de business. S-a ajuns la ticăloşia ca gradaţiile de merit aferente unui anume an şcolar să fie acordate predominant profesorilor care erau membri ai unui anume partid. Presa locală, inclusiv Jurnalul, a scris că există şi un dosar la DNA  Piteşti pe această temă. Culmea neruşinării, unei profesoare de informatică de la Câmpulung, care avea elevi olimpici la această disciplină, nu i s-a aprobat gradaţie de merit, sub pretextul că nu avea o diplomă că ar fi urmat un curs de şase luni, de calculator. Tânăra scosese campioni naţionali şi balcanici la această disciplină, dar nu poseda un carton că ar  fi alfabetizată în domeniul IT. În realitate, n-avea carton de membru al unui partid anume. Însă cel mai elocvent exemplu că pentru unii samsari din învăţământul argeşean banul a devenit singura religie e că până şi copiilor de la clasa zero li s-au băgat pe gât culegeri cu teste grile la mate. Picii nici n-au apucat să buchisească  literele alfabetului, deci nu pot citi explicaţiile prin care pot rezolva grilele la aritmetică, însă părinţii trebuie să bage adânc mâna în buzunar ca să satisfacă lăcomia şi lipsa de Dumnezeu a acestor reţele care sufocă învăţământul argeşean. Din aceste motive mi-am început editorialul cu aserţiunea că şefii Inspectoratului Şcolar Argeş (i se  spune mai nou şi Inspectoratul pentru Alfabetizarea Nevestelor, şi bănuiţi de ce) n-au învăţat absolut nimic din cele două dosare care au lovit în ultima  perioadă breasla medicilor. Şi în învăţământ, industrializarea şpăgii şi a traficului de influenţă paralizează sistemul. Iar dosarele, înainte de a fi penale, sunt unele sociale. Să ne mai mirăm, oare, de ce abandonul şcolar loveşte în plex zona rurală şi e doar o chestiune de timp până va face ravagii şi în mediul urban? Lipsa resurselor, în cazul celor aflaţi de partea săracă a baricadei, e invers proporţională cu lăcomia celor aflaţi de cealaltă parte a ei.
Gabriel Grigore