În cadrul Secţiei Colecţii Speciale a Bibliotecii Judeţene “Dinicu Golescu“ Argeş din Piteşti se află unul dintre primele coduri de legi din Ţara Românească, numit “Îndreptarea Legii“, ce are o vechime de 367 de ani, acesta fiind tipărit la Târgovişte în anul 1652. Cunoscută și sub numele de “Pravila lui Matei Basarab”, această culegere de legi reprezintă traducerea unor legiuiri grecești (manualul lui Malaxos, tradus din greacă de Daniil Panoneanul), conținând însă și numeroase texte extrase din “Pravila lui Vasile Lupu”.

Codul de legi aflat la Biblioteca Judeţeană este al doilea tipărit în limba română

“Pravila lui Matei Basarab”, cunoscută și sub denumirile “Îndreptarea Legii cu Dumnezeu” sau “Pravila Mare” (spre a o deosebi de “Pravila cea Mică” de la Govora, denumită și “Dreptatoriu de lege” sau “Pravila Bisericească”, tipărită în 1640-1641 tot sub Matei Basarab), este socotită a fi și un îndreptar de credință, datorită conținutului ei dogmatic și cultic, fiind un mijloc de apărare a ortodoxiei împotriva influențelor calvine și catolice. Întrucât tipărirea s-a făcut cu aprobarea autorităților bisericești competente, ea a devenit corpusul oficial de legi al Bisericii Române de Răsărit, fiind aplicată în viața socială a vremii.
Se distinge prin abordarea drepturilor și obligațiilor clerului de mir, ale călugărilor, problemelor referitoare la familie, căsătorie, judecată bisericească, a chestiunilor teologice, liturgice, obiceiurile de drept. “Pravila lui Matei Basarab”, însușindu-și dispozițiile cuprinse în canonul 53 al celui de Al Şaselea Sinod Ecumenic al Bisericii Creștine desfășurat în 691-692, care statua că rudenia rezultată din botez este mai mare decât rudenia de sânge, a prevăzut în cazul rudeniei spirituale aceleași impedimente ca și în cazul rudeniei de sânge, oprind căsătoria până la gradul al șaptelea inclusiv, interzicând și căsătoria între finii aceluiași naș.
Acum 373 de ani, la 4 mai 1646, în timpul domniei lui Vasile Lupu, apărea la Iaşi primul cod de legi tipărit în limba română (şi unul dintre primele coduri de legi apărute într-o limbă naţională din Europa), “Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe”.
Codul de legi aflat la Biblioteca Judeţeană este al doilea tipărit în limba română, în anul 1652. Volumul, al cărui titlu integral este “Îndreptarea legii/ cu Dumnezeu/ care are toată judecata/ arhierească şi împărătească de toate vinile/ preoţeşti şi mireneşti/ scoasă la Târgovişte în tipografia prea luminatului mieu domn Io Matei V. Bas(arab) cu cheltuiala lui Ştefan, mitropolitul Târgoviştei şi exarh al Plaiului şi a toată Ungrovlahia“, a fost considerat de istorici un adevărat cod de legi al Ţării Româneşti, fiind numit în scrierile vremii şi “Pravila cea Mare“ sau “Pravila de la Târgovişte“.
În literatura juridică a vremii, “pravila” desemna o lege sau un corp de legi, dispoziţie, regulament, hotărâre (cu caracter civil sau bisericesc), tot atunci fiind întrebuinţate şi expresiile: “după pravilă” ce însemna conform legii, legal, just şi “peste pravilă – ilegal, nedrept. În secolul al XVII, atunci când se tipăreşte şi “Îndreptarea legii“, se folosea mai mult termenul de “pravile împărăteşti”, cu semnificaţia de corp de legi şi dispoziţii juridice de drept bizantin, folosite cu unele adaptări şi în Ţara Românească şi în Moldova.

Colecţie completă şi modernă de legi ce se bazează pe izvoare de drept bizantin

Scrisă în limba română cu caractere chirilice, “Îndreptarea Legii“ este o colecţie completă şi modernă de legi ce se bazează pe izvoare de drept bizantin, cunoscute la noi prin filiera slavonă. Ea nu constituie o simplă traducere a izvoarelor bizantine, ci şi o prelucrare a acestora, conformă cu nevoile de atunci ale Ţării Româneşti.
Lucrarea cuprinde traduceri din: “Sintagma“ lui Matei Vlastares, “Nomocanonul“ lui Manoil Malaxos, “Comentariul“ lui Alexis Aristan. Traducătorul izvoarelor, alcătuitorul şi prefaţatorul “Îndreptării Legii“ este Daniil Panonianul, care, pentru finalizarea acestui amplu proiect, a colaborat cu profesorii Şcolii Domneşti din Târgovişte, învăţaţii greci Pantelimon (Paisie) Ligaridis şi Ignatie Petritsis. Prima parte a lucrării conţine legiferarea situaţiei iobagilor în raporturile lor cu marii boieri, iar cea de-a doua cuprinde texte de drept canonic, dar şi menţiuni despre alfabetul chirilic şi definiţia gramaticii, nomenclatorul dregătorilor şi atribuţiile lor şi, deosebit de valoros, un tratat de epistolografie – un fel de manual cu modele de corespondenţă protocolară între aristocraţia clericală şi cea laică.

Un veritabil „Codex Valachorum”

În ceea ce priveşte aspectul grafic al cărţii, se remarcă grija minuţioasă pentru detalii. Titlul lucrării şi titlurile capitolelor scrise cu cerneală roşie, pentru a le delimita de corpul lucrării, scris, în mod tradiţional, cu cerneală neagră, majuscule iniţiale ornate, realizate de asemenea în cerneală roşie, numită “minium“, paginaţia deosebită, dar şi complexitatea gravurilor, atât din punctul de vedere al compoziţiei, cât şi al decoraţiei lor, toate dovedesc cu prisosinţă rafinamentul tipografilor şi al miniaturiştilor din timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), care ştiau că valoarea unei cărţi rezidă şi în aspectul ei grafic, ordonat şi îngrijit.
Potrivit istoricului George Coandă, membru al Academiei Româno- Americane de Arte şi Ştiinţe din SUA, într-un articol publicat în “Almanah bisericesc“, an IX, nr. 101-102, septembrie- octombrie 2002, intitulat “Îndreptarea Legii. Marea pravilă a unităţii de neam. Târgovişte, 1652”, “rostul acestei lucrări – căreia, printr-o confinitate tematică cu alte lucrări tip «cod de legi» i se mai spune «Pravila cea mare de la Târgovişte» – a fost acela ca, «pre limba proastă românească» (aşa cum precizează traducătorul ei din limba greacă, Daniil Andrian Panonianul), să impună în viaţa religioasă şi civilă o seamă de reguli juridice capabile să introducă ordinea în societate, dar în spiritul epocii.[…] Lucrarea (un veritabil «Codex Valachorum») este un adevărat monument de cultură românească, integrându-se perfect în revoluţia Renaşterii şi recomandându-ne în Europa prin ceea ce, spiritual, eram noi atunci”.
Datorită conţinutului său, “Îndreptarea Legii“ a cunoscut o largă circulaţie în întreaga arie geografică locuită de români, contribuind la unificarea gândirii juridice româneşti şi, implicit, la unitatea culturală şi lingvistică a românilor din cele trei ţări existente pe atunci: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.