Web Analytics

Actori de penitenciar. Deţinuţii de la Colibaşi joacă într-o piesă de teatru

de | 28.10.2010 19:18 | Cultură

Câţiva deţinuţi de la Colibaşi sunt protagoniştii unei piese de teatru intitulată “Ecstasy” şi care relatează experienţa de viaţă a unei tinere consumatoare de droguri. Ineditul constă în faptul că trei femei şi opt bărbaţi condamnaţi pentru diferite infracţiuni şi încarceraţi la Penitenciarul Colibaşi devin actori într-o piesă scrisă de dramaturgul Ioan Drăgoi şi regizată de actriţa Cornelia Nicolescu. Piesa a fost filmată pe un DVD ce va fi trimis la Festivalul anual de teatru al sistemului penitenciar care va avea loc la Teatrul Nottara din Bucureşti, în perioada 8-9 noiembrie. La acest eveniment participă trupe de teatru din 15 penitenciare, cel de la Colibaşi aflându-se la prima participare. Dacă vor avea norocul ca piesa lor să fie declarată câştigătoare, deţinuţii de la Colibaşi vor avea şansa să evolueze în următoarea stagiune a Teatrului Nottara.  Emilia Oprea, de 39 de ani, este condamnată pentru trafic de persoane şi interpretează rolul personajului principal, o tânără care se îndrăgosteşte de un traficant de droguri şi ajunge şi ea consumatoare, spre disperarea familiei. Tatăl său moare de supărare, iar fata ajunge într-o clinică de dezintoxicare, acolo unde se îndrăgosteşte de un fost consumator.
(CRISTINA SIMION)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii