India a atacat trei regiuni din Pakistan în noaptea de marți spre miercuri, într-o operațiune care vizează ”infrastructuri teroriste”, potrivit armatei indiene. India și Pakistan sunt puteri nucleare.
Citește și: CCR a înregistrat o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai
Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze Ahmed Sharif, a declarat pentru BBC News că forțele Islamabadului au doborât cel puțin două avioane indiene și o dronă.
Sharif spune că forțele pakistaneze sunt la sol, dar refuză să precizeze unde. El spune că Pakistanul are dreptul să se apere și că apărarea este în prezent în curs. Între timp, agenția de presă Reuters îl citează pe ministrul apărării pakistanez care a afirmat că avioanele indiene au fost doborâte.
Opt civili au fost uciși în 24 de lovituri lansate de armata indiană în șase locuri din Pakistan, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, locotenent-general Ahmed Chaudhry, după ce un bilanț anterior indica trei morți. El a menționat că 35 de pakistanezi au fost, de asemenea, răniți, iar alți doi sunt dați dispăruți. O fetiță de trei ani a fost ucisă într-o moschee din Bahawalpur, provincia Punjab, a precizat sursa citată.
Citește și: BEC a amânat validarea turului 1 al alegerilor prezidențiale
0 Comentarii