Web Analytics

Incredibil! AJF-ul îl exclude şi tot AJF-ul îl plăteşte în continuare pe Alin Dinu ca observator

de | 30.03.2016 20:19 | Sport

Nebunia şi matrapazlâcurile continuă la instituţia condusă de preşedintele Cornel Sorescu! Deşi în urma unui interviu acordat Jurnalului, AJF-ul l-a exclus dintre observatori pe Alin Dinu pentru că ar fi adus prejudicii de imagine instituţiei, acelaşi AJF îşi permite, ca să nu spunem altfel, să-l plătească pe acelaşi Alin Dinu pentru prestarea serviciului de observator. De fapt, Dinu este un simplu cameraman video, care filmează cele mai importante meciuri disputate la Liga a IV-a şi Liga a V-a din partea AJF. Nu ştim unde au mers aceşti bani, însă conform celor declarate de Alin Dinu, în niciun caz la domnia sa. Mai mult decât atât, şmecheriile la nivelul AJF sunt la ele acasă dacă ne gândim la faptul că nici măcar Alin Dinu nu ştie cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Trebuie subliniat că cei care pot semna un astfel de stat de plată din partea AJF sunt doar preşedintele Cornel Sorescu şi preşedintele Comisiei arbitrilor, Mihai Ghiberdel. În continuare puteţi citi un interviu halucinant cu însuşi Alin Dinu, cel care parcă nici măcar nu îşi dă seama de gravitatea celor petrecute. În facsimil puteți vedea şi hotărârea de excludere cu data respectivă, precum şi statul de plată al lui Alin Dinu, semnat şi ştampilat de AJF, la o dată ulterioară.

„A existat un alt observator oficial la meciul acela, eu am fost doar cameraman!”

# Cum vă explicaţi faptul că pe 16 februarie dvs aţi fost exclus dintre observatorii argeşeni de către AJF?
– Domnule, eu nu am fost exclus pe 16 februarie, eu activitatea de observator am încheiat-o în 31 decembrie 2015 la împlinirea vârstei de 70 de ani conform regulamentului. La data de 16 februarie Dinu Alin nu mai era observator întrucât nu dăduse teste. A renunţat pur şi simplu la activitatea de observator. M-am retras la limita de vârstă conform regulamentului!
# Cum vă explicaţi totuşi că după data de 16 februarie există un stat de plată conform căruia sunteţi plătit cu o anumită sumă de bani pentru că aţi fost observator la un anumit meci?
– Nu am observat la acel meci. Eu am filmat doar. Asociaţia Judeţeană de Fotbal a cumpărat o cameră video cu care se filmează cele mai importante jocuri dintr-o etapă în Liga a IV-a şi Liga a V-a. Eu pur şi simplu am făcut pe cameramanul. Nu există raport de observare semnat de Dinu Alin, probabil că acea chitanţă a fost scrisă eronat, observator tv, cum trebuia să scrie cameraman…
# Dle Dinu, nu este trecut observator tv, ci doar observator…
– Nu, nu, nu, nu sunt rapoarte întocmite de mine. A existat un alt observator oficial la meciul acela, eu am fost doar cameraman.
# Deci dvs spuneţi că este doar o greşeală…
– Păi din moment ce observator oficial a fost altcineva nu este normal să fie vreo greşeală? Din moment ce a făcut raport de joc…
# Păi şi pe dvs v-a plătit ca observator deşi doar aţi filmat?
– Nu. Am fost plătit ca şi cameraman. Există aprobarea Comitetului executiv…

„E o confuzie. Nu pot să fie doi observatori!”

# Am înţeles, dar totuşi cum se poate aşa ceva?
– E o confuzie. Nu pot să fie doi observatori! A fost delegat altcineva… O să verific… Eu am fost oficial doar cameraman. Pe chitanţă s-a scris eronat…
# Dle Dinu, vă aflaţi la Comisia de apel pentru excluderea dvs dintre observatori. Despre ce este vorba?
– Am primit o hotărâre de excludere dintr-un corp de observatori din care nu mai făceam parte din decembrie 2015 pentru interviul acordat Jurnalului de Argeş. Împlinind vârsta regulamentară eu m-am retras… am înţeles să mă retrag. Cu toate că nu ştiu dacă regulamentul ăla se respectă pentru că sunt şi alţi observatori peste 70 de ani.
# Să înţeleg că doriţi să mai continuaţi printre observatori?
– Păi dacă am făcut recurs la acea decizie… Aştept să vedem ce se întâmplă!
# Când credeţi că se va lua o decizie?
– Poate la vară, la anul… Nu ştiu!
# Ce legătură cu fotbalul intenţionaţi să aveţi pe viitor?
– Eu continui activitatea cu ce pot. Deocamdată sunt preşedintele Comisiei de disciplină şi un colaborator al Asociaţiei Judeţene de Fotbal cu un contract individual de muncă pe o perioadă cât vrea preşedintele să te ţină. Dacă mă ţin, mai stau, dacă nu mă mai ţin, îmi văd de treaba mea…
# Dacă veţi câştiga la apel, veţi mai continua?
– Sigur că da. Dacă mă simt bine! Dacă sunt în putere! Vă spun: cât va sta Cornel Sorescu preşedinte, dacă mai câştigă un mandat, mai stau şi mandatul ăla cu Sorescu. Pentru Sorescu am venit la AJF…
# Să înţeleg că vă înţelegeţi foarte bine cu dl preşedinte…
– Da, mă înţeleg foarte bine… Îl apreciez, am pe cine să apreciez, a fost totuşi, chiar dacă sunt păreri împărţite, cel mai bun produs al arbitrajului argeşean din câte ştiu eu. Şi, ştiu, din ultimii 60 de ani, mă pricep… cunosc… Am 55 de ani în slujba sportului argeşean…
Marius Ionel

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii