Inconştienţă mare în rândul unor angajaţi ai firmei Celly Piteşti! Au lăsat un cilindru compactor pentru tasarea asfaltului pe partea carosabilă a drumului dintre Curtea de Argeş-Bascov în zona comunei Băiculeşti. După ce respectiva firmă a asfaltat drumul dintre Bascov-Curtea de Argeș, „a uitat” să umple golul dintre asfalt și trotuar cu material de mai bine de un an de zile de la asfaltare. Dar cum niciodată nu e târziu, în aceste zile mai mulţi muncitori au început să taseze bolovani şi nisip lângă asfalt. Numai că după ce și-au terminat ziua de munca luni, 17 octombrie, în jurul orei 17.00, „au parcat” cilindrul compactor pe partea carosabila a drumului, deşi la nici 50 de metri era ditamai parcarea, unde utilajul ar fi putut fi adus în siguranţă. Toată noaptea utilajul a stat pe partea carosabilă a unui drum fara pic de semnalizare si cu risc mare de accident. Din fericire nu s-a produs niciun accident, dar cine ar fi fost vinovat dacă ar fi avut loc unul? Cert e că în dimineaţa următoare angajaţii au venit şi au constatat că utilajul este în siguranţă după care au plecat în altă parte, revenind după câteva ore să taseze în continuare umplutura cu bolovani şi nisip lângă asfalt. Greu să iti dai seama dupa ce s-au ghidat muncitorii cand au lăsat pe timp de noapte utilajul în poziție ilegală!
Două betoniere s-au luat la întrecere pe autostradă
Imagini cu două betoniere care circulă în paralel, pe Autostrada A7, din direcţia Buzău spre...
0 Comentarii