Web Analytics
scris sâmbătă, 21.10.2023

Începe pelerinajul de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dumitru vor avea loc, în Capitală, în perioada 21 – 29 octombrie.

Începe pelerinajul de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Citește și: Mitropolitul Vladimir: Republica Moldova se va reuni cu România


„Bucuria pelerinajului din acest an prilejuită de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi sporită de aducerea din Grecia a Icoanei Maicii Domnului Panaghia Soumela şi a Icoanei Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (aduse de către IPS Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei)”, a anunţat Patriarhia Română, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Citește și: Se închide Piața Trivale din Pitești


În zilele de sâmbătă, duminică şi luni, credincioşii se vor putea închina la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie, scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în Baldachinul Sfinţilor din incinta Catedralei Patriarhale în ziua de sâmbătă, la ora 7,00. Marţi, începând cu ora 12,00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie: Sfintele Moaşte vor fi reaşezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin, potrivit AGERPRES.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită