Web Analytics
scris joi, 20.04.2023

Încep înscrierile la Concursul Național de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea…”

Centrul Cultural Pitești, prin revistele de cultură „Cafeneaua literară” și „Argeș”, organizează în perioada 2-26 mai 2023, Concursul Național de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea…”, ediția a XXIII-a. La concurs pot participa creatori cu vârste până în 35 de ani care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România şi nu au câştigat un premiu la ediţiile anterioare. Concurenţii vor trimite pe adresa organizatorului șapte poezii de dragoste, creaţii originale, fie la adresa de e-mail cultcentre@yahoo.com, fie prin  poștă, pe adresa Centrul Cultural Piteşti, Str. Calea Craiovei nr. 2, Casa Cărţii, Bloc G1, Sc. C, et. I, cod 110013, Municipiul Piteşti, Județul Argeş, fie le vor depune direct la sediul Centrului Cultural Piteşti, telefon 0248/ 219976, până la data de 2 mai 2023.

Încep înscrierile la Concursul Național de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea…”

Citește și: Simfonia Lalelelor, în acest sfârşit de săptămână. O jumătate de secol de când lalelele înfloresc în Piteşti

Câştigătorii desemnaţi de juriu vor fi premiaţi cu diplome şi sume de bani, astfel: Premiul I: 700 de lei, Premiul al II-lea: 600 de lei, Premiul al III-lea: 500 de lei, Menţiune I: 400 de lei, Menţiune II: 400 de lei. Festivitatea de premiere va avea loc la Centrul Cultural Piteşti, vineri, 26 mai, de la ora 13:00.  Juriul este format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Pitești. Regulamentul concursului este postat pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro), precum și pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *