Web Analytics
scris sâmbătă, 22.11.2025

Incendiul din Sectorul 5 ar fi pornit de la o lumânare aprinsă nesupravegheată

Un apartament dintr-un bloc rezidențial din Sectorul 5 a fost cuprins, sâmbătă dimineață, de un incendiu puternic, iar primele indicii sugerează că focul ar fi izbucnit de la o lumânare lăsată aprinsă. Concluzia aparține dezvoltatorului One United Properties, cel care a construit ansamblul One Cotroceni Park, acolo unde peste 150 de oameni au fost evacuați în grabă din cauza flăcărilor.

Incendiul din Sectorul 5 ar fi pornit de la o lumânare aprinsă nesupravegheată

Incendiul s-a produs la etajul al cincilea al imobilului cu 11 niveluri și a necesitat intervenția îndelungată a pompierilor, care au reușit, în cele din urmă, să localizeze și să stingă focul. În apartamentul în care a izbucnit incendiul, pagubele au fost totale, însă compartimentarea clădirii și materialele folosite au împiedicat propagarea flăcărilor la locuințele alăturate sau la cele situate pe alte etaje.

Dezvoltatorul imobiliar subliniază că, deși focul s-a manifestat violent, restul clădirii nu a fost afectat. Compania a anunțat că va suporta costurile necesare pentru refacerea spațiilor comune, atât în interiorul, cât și în exteriorul imobilului, lucrări ce vor fi realizate în colaborare cu asociația de proprietari.

Intervenția echipajelor de urgență s-a încheiat cu evacuarea preventivă a 152 de persoane. Dintre acestea, 17 au fost transportate la spital pentru investigații, majoritatea prezentând simptome provocate de inhalarea fumului. Un locatar se află în stare gravă și a fost internat la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde medicii l-au intubat. Ceilalți pacienți, inclusiv doi copii, sunt stabili.

Cauza exactă a incendiului urmează să fie stabilită de autorități, însă anchetatorii iau în calcul ipoteza potrivit căreia o lumânare aprinsă și nesupravegheată ar fi fost sursa declanșării flăcărilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită