Un incendiu de amploare a izbucnit miercuri dimineață în zona Craica din Baia Mare. Flăcările au cuprins mai multe locuințe improvizate, iar pompierii intervin cu numeroase echipaje pentru a împiedica extinderea focului la construcțiile din apropiere.
Alarma a fost dată în jurul orei 04:00, incendiul fiind semnalat pe strada Păltinișului. La sosirea echipajelor, focul se manifesta violent pe o suprafață care depășea 500 de metri pătrați, potrivit ISU Maramureș.
Vântul puternic îngreunează intervenția
Operațiunea pompierilor este complicată de cantitatea mare de materiale combustibile aflate în zona afectată. În plus, vântul puternic favorizează propagarea rapidă a flăcărilor.
Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate șapte autospeciale cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție și comandă și două echipaje SMURD.
Primăria Baia Mare a trimis în sprijin trei cisterne pentru alimentarea cu apă și două utilaje, iar o altă autospecială de stingere a fost solicitată de la SPSU Aramis Invest.
Pompierii acționează pe trei sectoare
Intervenția a fost împărțită pe trei sectoare, echipele încercând să localizeze și să lichideze toate focarele, dar și să protejeze construcțiile din apropiere.
Până la momentul informațiilor comunicate de ISU Maramureș nu au fost raportate victime. Operațiunea de stingere este în continuare în desfășurare.



























0 Comentarii