Web Analytics
scris joi, 16.06.2022

Incendiu la o locuință din Ștefănești. O bătrână a ajuns la spital

Două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD de prim ajutor calificat cu două ambulanțe au intervenit în orașul Ștefănești, la un incendiu izbucnit ieri într-o bucătărie. La fața locului au fost identificate două victime, una dintre acestea de sex feminin, în vârstă de 78 de ani, care a fost transportată la spital cu arsuri la cap și membre, iar cea de a doua de sex masculin, în vârstă de 85 de ani, care a suferit atac de panică și nu a avut nevoie de transport la spital.

Incendiu la o locuință din Ștefănești. O bătrână a ajuns la spital

Flăcările au distrus elemente de mobilier, articole textile, un aragaz și o parte din izolația tavanului încăperii. Din primele cercetări, se pare că incendiul a izbucnit din cauza verificării necorespunzătoare a scăpărilor de gaze de la o butelie cu flacără.

Citește și Pitești: Reținut de polițiști pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat

Pentru evitarea unor incendii ce pot genera explozii și victime, ISU Argeș recomandă câteva măsuri de respectat în cazul utilizării buteliilor cu gaze lichefiate, care interzic:

– verificarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului, aceasta se va efectua  numai cu emulsie de apă cu săpun;

– utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;

– racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;

– amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40 grade celsius;

– utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje;

– transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală;

– folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);

– trecerea furtunului prin spatele cuptorului mașinii de gătit;

– transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;

– suprapunerea garniturii noi peste cea veche;

– încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;

– spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leșie etc.).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită