Web Analytics

Înarmat cu două cuțite, a incendiat o mașină, în Curtea de Argeș

de | 4.01.2023 22:11 | Actualitate, Home

Situație neobișnuită în Curtea de Argeș. Un bărbat în vârstă de 27 de ani, înarmat cu două cuțite, a distrus geamul și parbrizul unei mașini, apoi a incendiat alt autoturism, iar flăcările s-au propagat și la o autoutilitară parcată în imediata apropiere.

S-a întâmplat miercuri seara, pe strada Epurești din Curtea de Argeș. Polițiștii au fost sesizați, printr-un apel la 112, în jurul orei 20:00. L-au imobilizat pe bărbat și l-au condus la sediul poliției, pentru audieri.

„Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 27 de ani, din Curtea de Argeș, pe fondul consumului de alcool, având asupra sa două cuțite, ar fi distrus un geam și parbrizul unui autoturism, parcat la poarta imobilului tatălui său, după care ar fi incendiat un alt autoturism, aparținând aceleiași persoane. În urma incendiului, a fost avariată și o autoutilitară, parcată în apropiere”, a transmis IPJ Argeș. Autoutilitara a fost avariată în proporție de 30%.

Citește și Argeș. Accident cu trei mașini și trei victime

Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit pentru lichidarea incendiului.

Cercetările continuă. După administrarea probatoriului vor fi luate măsurile legale în consecință.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *