Web Analytics
scris duminică, 21.08.2022

Înainte de a lua bani de la bancă, românii vor fi testați

Românii care vor să ia un credit de la bancă ar putea fi obligaţi să completeze un formular online prin care să demonstreze că au cunoştinţe de educaţie financiară. Una dintre întrebările la care ar trebui să răspundă ar fi: ce este ROBOR? O astfel de propunere a fost lansată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

Înainte de a lua bani de la bancă, românii vor fi testați

Citește și: Poștaș trimis în judecată după ce a furat peste 48 de mii de lei din pensii, alocații și ajutoare sociale 


”Această propunere a apărut ca urmare a unei discuții și întâlniri pe care am avut-o cu Asociația Română a Băncilor, în cadrul căreia am analizat aceste situații în care clienții băncilor ajung în postura de a fi în incapacitate de plată și de multe ori acest lucru s-a datorat faptului că mulți dintre termenii folosiți în cadrul contractelor nu au fost suficient de bine înțeleși. Tocmai de aceea ne-am gândit să emitem un astfel de proiect. Într-o primă fază ne-am gândit că prin completarea unui chestionar din care să rezulte că aceștia au cunoștințe minime în ceea ce privește educația financiară.
Este un fel de un test grilă. Nu a căpătat încă o formă finală acest proiect, de aceea este doar în dezbatere”, a declarat la Antena 3 Sebastian Hoțca, vicepreședintele ANPC.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...