Web Analytics
scris joi, 23.08.2018

În vizită la Domnul Moldoveanu

Pentru al cincilea an consecutiv (expediția se face din 2014 încoace), l-am vizitat pe Domnul Moldoveanu. El la înălțime, Jurnalul de Argeș la înălțime. Și împreună la 2544 m. În această călătorie pentru promovarea ziarului nostru, dar și a județului Argeș și a munților săi fără egal, am fost însoțit de 4 tineri minunați – Alexandra Leu, Andrei Cristian Grigore și frații Gabriel și Daniel Turcu. O elevă și trei studenți, toți piteșteni. Am ajuns pe Vârful Moldoveanu la ora 14.22, plecând de la bază, din Valea Rea, mai precis din punctul cunoscut sub numele Stâna lui Burnei, la 10.20. Am făcut, așadar, patru ore la dus și patru ore și jumătate la întors. Fix când am ajuns pe Vârful Moldoveanu a început să plouă, nici n-am mai mâncat. Așa că am făcut câteva poze, am schimbat câteva cuvinte cu alți câțiva iubitori de munte cu care ne-am întâmplat în același interval orar pe cel mai înalt vârf din țară, după care am început coborârea. La fel de grea, poate chiar mai grea decât ascensiunea. A fost frumos și poetic drumul, cu foarte multă adrenalină. E greu de explicat în cuvinte cum vezi viața, România și lumea de la 2544 m altitudine. Și mai ales cum te vezi și înțelegi pe tine.
Gabriel Grigore

În vizită la Domnul Moldoveanu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită