Web Analytics
scris luni, 15.05.2023

În premieră. Festivalul Național de Șah al Municipiului Pitești, 20–21 mai

De Zilele Piteștiului, 20-21 mai, la Sala ACADEMICA a Universității Pitești vor avea loc competițiile de șah din cadrul ediției I a Festivalului Național de Șah al Municipiului Pitești. Evenimentul este organizat de Clubul de Șah ALFIL Pitești, parteneri fiind Primăria Pitești, Centrul Cultural, Universitatea Pitești, Proiectul Național „Șah în Școală” și S.C. „Ideal Board Games”.

Citește și: FC Argeș, campioana Ligii a III-a de fotbal feminin

Inedit: sâmbătă, 20 mai, între orele 10-11.30, în cadrul festivalului, piteștenii vor putea asista în Piața Primăriei Pitești la un simultan demonstrativ de șah, oferit de marele maestru Mircea Pârligras, multiplu campion național la șah clasic.

Festivitatea de premiere, momentul în care cei mai buni șahiști din concurs vor fi răsplătiți pentru performanțele lor, va avea loc duminică, 21 mai, de la ora 16, în Piața Primăriei.

Coordonatorii primei ediții a acestui festival, antrenorii de șah dr. Ovidiu Stancu și ing. Andrei Rădulescu, alături de organizatori și parteneri, invită piteștenii să se bucure împreună de sărbătoarea orașului, de competițiile palpitante, de partidele de șah captivante și de momentele deosebite din universul acestui joc nobil” – se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Pitești.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită