Web Analytics

În Munţii Bucegi se desfăşoară sesiunile de Evaluare Naţională Salvamont

de | 17.09.2019 12:48 | Actualitate

În această perioadă (până pe 22 septembrie)la Centrul Naţional de Pregătire Salvamont Padina din Munţii Bucegi se vor desfăşura sesiunile de Evaluare Naţională Salvamont, nivelul aspiranţi, debutanţi şi avansaţi şi sesiunea de vară a examenelor de atestare şi reatestare în profesia de salvator montan. Acţiunea este organizată de Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, Autoritate Competentă în formarea profesională şi, prin Legea 200/2004, singura instituţie abilitată la nivel naţional pentru pregătirea, atestarea şi re-atestarea salvatorilor montani în România. La aceste etape de evaluare, atestare şi reatestare vor participa circa 90 de cursanţi din majoritatea structurilor Salvamont din România precum și salvatori din Italia și Serbia, școala de salvare montană din România fiind una dintre cele mai bine cotate la nivel european, programa de pregătire este adaptată permanent la ultimele descoperiri şi cercetări în domeniu şi la recomandările celor două mari foruri internaţionale care se ocupă de salvarea montană, CISA – Comitetul Internaţional de salvare Alpină şi FIPS – Federaţia Internaţională a Patrulelor de Salvare pe pârtii de schi, în care Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România este membră.
Această activitate se organizează în colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență al M.A.I. și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cei care asigură lectorii pentru modulul medical și Inspectoratul General pentru Aviație, cei care asigură resursele necesare derulării modulului de salvare aero.

Ciclul oficial de pregătire al unui salvator montan se desfăşoară pe durata a minimum doi ani, perioadă în care acesta participă la 400 de ore de pregătire în centrul de pregătire judeţean al structurii salvamont din care face parte din care şi 360 de ore, în patru sesiuni de evaluare, două sesiuni de vară şi două de iarnă, pe nivelurile “începător”, “debutant” şi “avansat”. După parcurgerea şi absolvirea acestor etape, cursantul susţine un examen de atestare, în urma căruia primeşte certificarea legală că poate profesa ca salvator montan, anual finalizând etapele de şcolarizare şi atestare un număr de 30-35 de salvatori montani. Conform cadrului legislativ naţional, salvatorii montani sunt singurele persoane abilitate legal și deținătoare ale competențelor profesionale necesare să intervină pentru salvarea persoanelor accidentate şi a celor dispărute în zona montană.
Interesul deosebit pe care îl manifestă aceşti tineri candidaţi la profesia de salvator montan ne oferă certitudinea că vom avea, în permanenţă, o resursă umană, suficientă numeric şi bine pregătită profesional, cu care să putem răspunde cerinţelor din ce în ce mai diversificate şi mai numeroase ale evenimentelor montane.
În cele 42 de structuri județene și locale Salvamont din România activează cca 800 de salvatori montani angajați și voluntari ce intervin anual la peste 7000 de acțiuni de salvare montană și din alte locuri greu accesibile.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii