Marți, 18 februarie 2025, a fost petrecut pe ultimul drum slujitorul Domnului din Parohia Joseni-Dragoslavele, preotul Gheorghe Cîrstina. Personalitate polivalentă și implicată în viața socială și culturală a comunității muscelene, părintele paroh s-a stins la vârsta de 66 de ani. El a fost dacul din Muscel care s-a întâlnit cu Papa purtând costum popular.
Originar din comuna musceleană Cetățeni, preotul Cîrstina a slujit înainte de 1989 în Parohia Baloteasca-Leordeni, ajungând apoi la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Dragoslavele, pe valea râului Dâmbovița lângă care a copilărit și a făcut primii ani de școală, fiind elev la Cetățeni și la Rucăr. Absolvent de Teologie și de Arte Plastice, el și-a pus amprenta asupra vieții culturale muscelene, fiind inițiator de centru cultural, membru al Clubului Umoriștilor Mușceleni, pictor restaurator de biserici, artist plastic cu lucrări prezente în expoziții, monografist și epigramist. A fost împlinit și pe plan personal, căsătorit cu Tatiana, profesor și fost primar al comunei Dragoslavele, împreună cu care a avut doi copii, Ana Maria, artist, și Rafael, pictor și preot alături de care a slujit în Parohia Joseni.
„Padre George di România”
La începutul mileniului, apropiat fiind de Comunitatea Sant´Egidio, preotul muscelean a ajuns de două ori la Vatican, marcând apoi încă o vizită, fiind printre puținii preoți ortodocși români care i-au întâlnit pe Papa Ioan Paul al II-lea și pe Papa Benedict al XVI-lea.
„Din respect pentru istoria noastră, am purtat pe sub reverendă cioareci și cămașa musceleană”, dezvăluia preotul Gheorghe Cîrstina modul cum s-a prezentat la una dintre întâlnirile cu Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea. Așa s-a dus să vadă și Columna lui Traian, dar fără sutană. Inedit a fost că acolo a dat peste un italian costumat în soldat roman, astfel apărând ocazia realizării unei fotografii de excepție. Dacul muscelean i-a impresionat pe cei de pe străzile Romei și ale Vaticanului!
Nu trecuse mult timp pe atunci de la vizita pe care Papa Ioan Paul al II-lea o făcuse în România, prima de acest fel într-o țară majoritar ortodoxă. Se întâmplase în 1999, atunci când, într-un moment, a apărut curcubeul, eveniment repetat și la altă vizită papală. Și, povestea preotul Cîrstina, atunci când fostul Patriarh Teoctist a vizitat Vaticanul și Roma, la o casă de copii a Comunității Sant´Egidio cei mici au spus că Prea Fericitul Părinte al Bisericii Ortodoxe Române vine din țara curcubeului.
O altă întâmplare inedită a avut loc în timpul uneia dintre pelerinajele preotului muscelean la Vatican, atunci când delegația preoțimii ortodoxe s-a întâlnit chiar pe drum cu Papa Ioan Paul al II-lea, aflat în papamobil. Atras de ineditul costumației lui Gheorghe Cîrstina, Sanctitatea Sa i-a citit numele de pe ecusonul ce-l purta pe piept și i-a zâmbit amabil, adresându-i-se cu apelativul ”Padre George di Romania”.
Cătălin Ioan Butoiu

0 Comentarii