Web Analytics

În luna octombrie ncepe o nouă ediție a ”Târgului Meșterilor Populari – Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului”

de | 21.09.2022 11:45 | Actualitate, Home

Producătorii agricoli și meșterii populari sunt așteptați la Mioveni!

În perioada 7-9 octombrie, Primăria orașului Mioveni, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni vor organiza cea de-a XIII-a ediție a evenimentului „Târgul Meșterilor Populari – Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului”. Manifestarea devenită tradiție este dedicată roadelor pământului și muncii agricultorilor de peste an și este organizată sub forma unei expoziții cu vânzare de produse agroalimentare, fructe, legume și băuturi de sezon.

Sunt invitați să participe doar comercianți înregistrați și producători agricoli atestați!

Sunt acceptate doar produsele care fac parte din următoarele categorii:
– fructe și legume,
– preparate din carne și lapte (pastramă, semipreparate afumate, brânză, caș, cașcaval, etc),
– dulceață, zacuscă, murături și alte alimente conservate,
– vin, must, țuică, afinată și alte băuturi distilate pe bază de fructe,
– miere, propolis și alte produse apicole,
– dulciuri de casă (ambalate și certificate, cu termen de valabilitate),
– produse de artizanat (diverse elemente cioplite în lemn, țesături, broderii, lavandă, etc.).

Citește și: Donație de ghiozdane cu rechizite elevilor din Ștefănești

Înscrierile se fac la Compartimentul Corp Control- Primăria Mioveni la numărul de telefon 0348/455.444 (interior 111).

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *