În decembrie, românii pot cumpăra trei titluri de stat Tezaur la cele mai mari dobânzi din anul 2021

de | 3.12.2021 14:08 | Actualitate, Economie, Home

Ministerul Finanţelor anunţă că lansează, începând din 6 decembrie, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, la cele mai mari dobânzi din acest an.

CITEȘTE ȘI: Acțiune de plantare la Mioveni!

“Ministerul Finanţelor lansează începând de luni, 6 decembrie 2021, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 4,25%, 4,75%, 5,10 %. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Finanţelor.

Astfel, titlurile de stat pot fi cumpărate: între 6 şi 20 decembrie de la unităţile Trezoreriei Statului, iar între 6-17 decembrie pentru mediul urban şi 6-16 decembrie pentru mediul rural – prin Compania Naţională Poşta Română.

CITEȘTE ȘI: PITEȘTI: Se aprinde iluminatul festiv de Sărbători! Află când

Conform sursei citate, dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secţiunea Datorie publică) şi  www.posta-romana.ro.

Distribuie!

Articol scris de Antoniu Neguț

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

Acum! Incendiu puternic la o casă din Argeș
Acum! Incendiu puternic la o casă din Argeș

Un incendiu puternic a izbcunit în urmă cu puțin timp la o casă din comuna Valea Mare Pravăț. La fața locului intervin de urgență pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu doua autospeciale de stingere cu apă și spumă, și un echipaj SMURD. Momentan nu se cunosc...

Spitalul Câmpulung e blocat și de Ministerul Sănătății
Spitalul Câmpulung e blocat și de Ministerul Sănătății

La Municipalul câmpulungean nu se mai poate face nicio operație sau altă procedură medicală care presupune anestezie, după ce unul dintre medicii de Terapie Intensivă a fost detașat forțat la Județean, iar celălalt a intrat în izolare, având și ceva probleme de...