Bilanțul întocmit de Instituția Prefectului Argeș după încheierea scrutinului din 5 iunie arată că la nivel de județ, în alegeri au fost implicate aproape 17 mii persoane. Asta înseamnă peste 9300 de candidați și peste 4300 de membri în birourile electorale, sute de operatori de introducere a datelor, plus alți 2000 de oameni reprezentând personal MAI angrenat în acest proces pentru paza secţiilor și paza buletinelor, inclusiv personal operativ. Cheltuielile de personal au fost suportate integral de la bugetul de stat şi achitate de către Instituţia Prefectului: pentru plata indemnizaţiilor personalului implicat s-a achitat suma totală de 4,21 milioane lei, la care s-au adăugat 70,96 mii lei, cheltuieli cu hrană. În ciuda percepției generale legate de incidentele electorale petrecute în Argeș, statistica arată că la ultimul scrutin au fost, totuși, mai puține probleme decât la precedentul. A scăzut numărul de sesizări, înregistrându-se doar 82 pe timpul campaniei electorale, cu 65% mai puţine decât la alegerile locale precedente. Se efectuează cercetări în 19 dosare penale cu privire la săvârşirea unui număr de 25 infracţiuni. Tot pe timpul campaniei, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2800 lei și a fost sesizată AEP pentru 24 de fapte contravenţionale. În ziua alegerilor au fost înregistrate 57 de sesizări și tot referitor la faptele din ziua votului, se efectuează cercetări în 4 dosare penale, bilanțul amenzilor ridicându-se la 7700 lei (14 sancţiuni contravenţionale). I.M.
Când intră banii pe cardurile de energie în 2025
Într-un interviu recent, Sebastian Burduja a evidențiat angajamentul Guvernului de a proteja...
0 Comentarii