Web Analytics
scris joi, 14.11.2013

În Argeş, 9000 de pensii vor fi recalculate în urma deciziei CCR

După ce Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituţionale, pensionarii au rămas pierduţi în tot acest tăvălug din care nu mai înţeleg nimic şi fiecare se întreabă retoric dacă la sfârşitul acestei luni îşi vor mai primi pensia bine meritată după ani mulţi de muncă. Un lucru cert este că aceste dispoziţii vor fi aplicate doar persoanelor ale căror drepturi de  pensie s-au deschis după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, respectiv după 23 ianuarie 2013.
În urma deciziei CC, toate pensiile aferente perioadei ianuarie 2011 – 2013 vor fi recalculate, iar în Argeş sunt aproximativ 9000 de dosare: „Dosarele trebuie luate la verificat şi de văzut câte dintre ele fac obiectul acestei decizii. Din punctul meu de vedere, din câte dosare ştiu că gestionez eu ca şi Casă de Pensie vor fi recalculate cel mult 9000 de cazuri”, ne-a declarat Aida Enache (foto), directorul executiv al Casei de Pensii Argeș.
Potrivit articolului III, alineatul 1, „în anul 2013, indicele de corecţie care se aplică punctajului mediu anual (…) este 1,06”.  În cele două dispoziţii declarate neconstituţionale, acest indice de corecţie  trebuia aplicat începând cu ianuarie 2011, iar Curtea Constituţională a decis că indicele nu a fost aplicat corect, deoarece el este aferent doar anului 2013. Ministrul Muncii şi în speţă Casa Naţională trebuie acum să dea norme de aplicare pentru recalcularea drepturilor pensionarilor pentru a fi pusă în aplicare decizia CC: „E vorba doar despre pensionarii care au intrat în drepturi după 1 ianuarie 2011, deci nu toţi pensionarii intră în această discuţie. În funcţie de acest lucru se va aplica noul indice de corecţie, care se pare că va fi mai mare. Pensionarii vor primi diferenţa dintre cele două indice. Vom vedea cât va fi diferenţa şi cum va hotărî Casa Naţională să pună în aplicare decizia”, ne-a mai precizat Aida Enache. Alex Vlaicu

În Argeş, 9000 de pensii vor fi recalculate în urma deciziei CCR

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...