Web Analytics

articol scris joi, 06 februarie 2020

În al doisprezecelea ceas… Cocea îl ameninţă cu plângere penală pe Erbaşu, dacă nu reabilitează Casa Rebreanu

# ”Probabil că o să reabilitez casa”, spune omul de afaceri, după ce a primit notificarea de la Direcția de Cultură și Patrimoniu Cultural

Retrocedată în 2009, casa lui Liviu Rebreanu de la Valea Mare-Ștefănești, acolo unde scriitorul a scris romanele „Răscoala”, „Jar”, „Gorila” şi „Amândoi” şi unde s-a stins în 1944, este într-o stare gravă de degradare de foarte mulţi ani. Actualul proprietar, omul de afaceri Robert Erbaşu, căruia i-a fost retrocedată casa în 2009, spune că a început deja demersurile pentru a reabilita casa și a obținut autorizația pentru repararea ei, însă trebuie să găsească surse de finanțare. Asta în contextul în care este milionar în euro și beneficiarul unor importante suprafețe de păduri retrocedate în munții Argeșului.

Șeful de la Cultură: „Am ajuns să facem sesizări la Poliție…”

Cristian Cocea, directorul Direcției de Cultură Argeș, ne-a declarat că i-a trimis deja o notificare lui Robert Erbașu și că va sesiza Poliția în cazul în care acesta nu va veni cu un plan de reabilitare a Casei Rebreanu.
”Am notificat proprietarul. I-am dat un termen rezonabil, de maximum două luni, să precizeze ce vrea să facă acolo. Dacă actualul proprietar nu va prezenta niciun fel de intenție de redresare a situației de la Casa Rebreanu, vom sesiza Poliția. Termenul dat proprietarului expiră în luna martie. Am ajuns să facem sesizări la Poliție. E păcat ce să întâmplă… Măcar să fie un semnal pentru propietari să își îngrijească proprietățile ce sunt monumente istorice”, spune Cristian Cocea, directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Argeș.

Robert Erbașu: „Dacă are o bază legală, să facă plângere…”

”Am obținut de la Primăria Ștefănești în toamna anului trecut autorizarea pentru repararea casei. O viitoare includere a casei într-un circuit național depinde de finanțarea ce va fi obținută. Iar finanțarea înseamnă un proiect. Nu o să las să expire autorizația și probabil că o să reabilitez casa. Lucrările vor începe cu siguranță pe perioada de valabilitate a autorizației. Aceasta e valabilă 12 luni, o perioadă în care trebuie să găsesc finanțare, constructor, materiale, cu posibilitatea de prelungire, iar pentru execuția lucrărilor-36 de luni”, ne-a declarat omul de afaceri Robert Erbașu.
Omul de afaceri ne-a confirmat și că a primit o scrisoare de la Direcția de Cultură Argeș și a comentat și declarațiile directorului Cristian Cocea: ”Este o scrisoare privată și nu vă pot dezvălui conținutul său. Domnul director va decide dacă va face plângere sau nu. Dacă are o bază legală, să facă plângere, sigur, nu e problemă”.

Erbașu: „Nu știu cui folosesc aceste așa-zise presiuni”

Robert Erbașu mai precizează că ”ar fi bine și benefic pentru toată lumea ca lucrările de reparații la Casa Rebreanu să înceapă în acest an. S-ar termina și cu discuțiile astea… Nu știu dacă am fi și lăudați… Dacă nu ar fi existat vreun interes, nu aș fi făcut cerere pentru obținerea autorizației de reparare. Nu știu cui folosesc aceste așa-zise presiuni. Deocamdată, acolo este o casă privată monument istoric. Eu cred că obținerea autorizației după mai mulți ani este o veste bună. Fără o autorizație, nu putem face nimic”.

Casa Rebreanu, închisă pentru vizitatori din 2013

Casa de la Valea Mare a fost cumpărată de către Liviu Rebreanu în 1930. În aprilie 1945, la aproape opt luni de la moartea marelui romancier, casa a fost cumpărată de către doctorul Ion Erbaşu (bunicul actualului proprietar) de la Fanny Rebreanu şi Florica Vasilescu Rebreanu, soţia şi, respectiv, fiica marelui romancier. Ion Erbaşu a fost însă expropriat de comunişti în 1950, iar în 1969 locuinţa a fost declarată casă memorială. Casa a fost retrocedată în 2009 omului de afaceri Robert Erbaşu şi s-a închis pentru vizitatori în 2013.

Distribuie!

0 Comentarii

Dublă campioană olimpică, în stare critică după ce a suferit arsuri grave într-un incendiu izbucnit în locuința sa

Maria Shurochkina, fostă înotătoare rusă în vârstă de 31 de ani și dublă campioană olimpică la înot sincron, a fost […] Citește!

Reacții după ce Nicușor Dan i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Cotroceni

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni a […] Citește!

Accident mortal pe DN13, la ieșirea din Brașov. Un bebeluș de trei luni a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Un bebeluș de numai trei luni a murit într-un accident rutier produs marți seară, 10 noiembrie 2026, pe DN13, la […] Citește!

CASS ar putea fi eliminat pentru mame și veterani de la 1 ianuarie 2027. Anunțul lui Florin Manole

Românii care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului ar putea scăpa de contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu […] Citește!

Spania cere blocarea TikTok! Peste 48 de milioane de vizualizări ale unor postări legate de abuzuri asupra copiilor

TikTok ar putea fi suspendat temporar în Spania, după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală amploarea distribuirii unor […] Citește!

Scandal de spionaj în armata americană: Un militar SUA, arestat în Marea Britanie. Este suspectat că ar fi colaborat cu Rusia

Un caz de presupus spionaj zguduie cooperarea militară dintre Statele Unite și Marea Britanie. Un militar american în vârstă de […] Citește!

Argeș. 10.270 de șomeri înregistrați la final de octombrie 2026. De unde provin

La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 10.270 șomeri (din care […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete