Imagini de la greva profesorilor din Argeș

de | 19.01.2022 12:07 | Actualitate, Politica si Administratie

Profesorii și personalul nedidactic din școli au făcut grevă de avertisment astăzi. Profesorii au anunțat că miercuri, 19 ianuarie, nu vor preda între 11.00 și 13.00. În acest interval, cadrele didactice care participă la acțiunea de protest doar vor supraveghea elevii. Și profesorii din Argeș s-au alăturat acestei acțiuni, de la școli din tot județul, dar și de la licee cunoscute, precum Colegiul „Zinca Golescu”, Colegiul „I. C. Brătianu” sau Liceul Teoretic „Dan Barbilian” din

Câmpulung.

Colegiul “Zinca Golescu” Pitești

Citește și Profesorii intră în grevă de avertisment. Nu se fac ore între 11:00-13:00

Decizia încetării temporare a lucrului a fost luată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și de Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” după referendumul intern desfăşurat de cele două organizaţii în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022. Cele două federații au transmis și un comunicat în acest sens:

„Protestul membrilor celor două organizații sindicale este cauzat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru:

1. ACORDAREA, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);

2. ALOCAREA procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;

Citește și Video. SIPA Muntenia, prezentă la protestul din București

3. ADOPTAREA UNEI MĂSURI LEGISLATIVE DE NATURĂ REPARATORIE, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;

4. ACORDAREA SPORURILOR PENTRU CONDIȚII DE MUNCĂ prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;

Citește și Profesorii intră în grevă de avertisment, miercuri

5. PLATA ORELOR SUPLIMENTARE pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;

6. SUPLIMENTAREA NUMĂRULUI DE POSTURI DIDACTICE AUXILIARE ȘI NEDIDACTICE necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.

Menționăm că aproximativ 100 de membri ai celor două federații, precum și ai FNS „ALMA MATER“, au pichetat joi, 13.01.2022, sediile Guvernului, Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal. Acesta a fost cel de-al 4-lea pichet organizat în fața Guvernului. La acestea se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federații”, se arată în comunicatul de presă.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole