Vineri 26 august, Argeșul îl celebrează pe Nicolae Dobrin, cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. La eveniment, alături de familia Dobrin, sunt invitaţi colegii de echipă ai Prințului din Trivale şi o parte dintre antrenorii echipei de fotbal FC Argeş (Florin Halagian, Remus Vlad şi Tănase Dima), campioni naţionali în anii 1971-1972 şi 1978-1979.

Federaţia Română de Fotbal va fi reprezentată de Gheorghiţă Geolgău, managerul Departamentului de Scounting, din partea presei sportive confirmând prezenţa, până la acest moment, jurnalistul şi scriitorul Mircea M. Ionescu şi crainicul radio Ilie Dobre al cărui debut editorial, în anul 1992, l-a reprezentat chiar un volum dedicat maestrului fentelor: „Dobrin, la clipa amintirilor”.
„Evenimentul va începe la ora 11.30, la Stadionul „Nicolae Dobrin” cu un omagiu la bustul marelui fotbalist, urmat de evocări ale personalităţii lui Nicolae Dobrin. la Muzeul Sportului Argeşean – <<Campionii>>. Va urma pezentarea personalităţii marelui campion Gicu Dobrin, făcută de scriitorul Sevastian Tudor, autorul unei lucrări dedicate clubului FC Argeş. De asemenea, vor fi înmânate diplome de excelenţă de către doamna Gica Dobrin”, precizează prefectul de Argeș, Cristian Soare.



0 Comentarii