Web Analytics
scris marți, 26.07.2022

I-a furat încălțămintea unui om al străzii

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, și au identificat și reținut un tânăr de 18 ani.

I-a furat încălțămintea unui om al străzii

S-a descoperit că în noaptea de 22 spre 23 iulie a.c., în jurul orei 23:00, acesta ar fi sustras prin violență de la o persoană fără adăpost, un telefon mobil și o pereche de încălțăminte.

Astăzi, 26 iulie, tânărul a fost depistat de polițiștii Secției 1 Poliție, iar în baza unui mandat de aducere a fost condus la sediul Poliției Municipiului Pitești.

Citește și Trupul tânărului care a alunecat în râul Argeş, găsit după două zile la doi kilometri distanță

Pantofii și telefonul au fost recuperați și înapoiați bietului om.

Tânărul a fost, însă, reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...