Web Analytics

Hoții urmăriți cu focuri de armă pe A1 vor fi prezentați Parchetului

de | 23.04.2019 09:05 | Actualitate

Doi bărbați care au sustras motorină din rezervorul unui tir vor fi prezentaţi, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Hoții au fost reţinuţi după o urmărire ca-n filme

Totul s-a întâmplat în urmă cu o noapte, pe A1, când poliţiştii au fost sesizaţi prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112, că două persoane încearcă să sustragă motorină dintr-un autocamion staţionat într-o parcare de la autostrada A1.

„Autoturismul a fost oprit de poliţiştii BAMS- Birou Poliţie A1, după folosirea armamentului din dotare. Acţiunea s-a încheiat fără persoane rănite sau alte pagube, cu excepţia celor produse la autoturism.”, transmite IPJ Argeş.

Poliţiştii au constatat, în plus, că bărbatul aflat la volanul maşinii urmărite se afla sub influenţă alcoolului. Cercetările (furt calificat şi conducere sub influenţă alcoolului pebtru şofer) au fost preluate de poliţiştii SIC -IPJ Argeş.

Cei doi bărbaţi au fost duşi audieri şi reţinuţi pentru 24 de ore, iar azi vor fi prezentati Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole