Web Analytics

Hotelul Primăriei nu mai este secţie pentru asimptomatici şi va fi folosit ca centru de vaccinare

de | 10.12.2020 14:36 | Actualitate, Politica si Administratie

Vineri, 4 decembrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat o serie de măsuri care vizează județul Argeș. Printre acestea se precizează că încetează funcționarea secției exterioare de Boli infecto-contagioase a Spitalului Județean de Urgență Pitești (SJUP) destinată izolării și tratării persoanelor asimptomatice sau cu forme ușoare de Sars-Cov-2, respectiv secția amenajată în incinta hotelului Primăriei Pitești, de două stele, din bulevardul Eroilor. Reamintim că locația pentru această unitate a fost pusă la dispoziția SJUP cu titlu gratuit de către Primăria Pitești, iar unitatea a fost amenajată pe 1 iulie a.c. La începutul pandemiei, hotelul a fost chiar și centru de carantină.

Decizia care prevede că hotelul Primăriei nu va mai fi secție pentru asimptomatici sau pentru cei cu simptomatologie ușoară, luată în cadrul CJSU, este, de fapt, un act administrativ prin care s-a formalizat redarea clădirii în administrarea Primăriei, așa cum era înainte. Interesant este însă ce destinație va avea în viitor acest hotel.

Citește și Primăria Pitești anunță reluarea activității în piețele aflate în spații închise

Citește și PRIMĂRIA PITEȘTI: Schimbări la Direcția Impozite și Taxe Locale

„Era legislația specifică care permitea atunci internarea persoanelor asimptomatice sau ușor simptomatice și a fost hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență prin care acel hotel al Primăriei a devenit secție exterioară a Spitalului Județean, ca să putem interna acolo asimptomaticii sau ușor simptomaticii. Lucrul acesta a funcționat atunci, o perioadă. Acum, pentru că s-a schimbat legislația și asimptomaticii nu se mai internează în spital, rămân acasă, clădirea nu a mai fost folosită de spital.
Prin decizie a CJSU a fost trecută în administrarea spitalului și, nemaifiind nevoie de ea, era nevoie de același act administrativ, tot printr-o decizie CJSU, să o returnăm Primăriei. E o chestiune formală, prin care am dat-o înapoi Primăriei, care vrea să cazeze în clădire, de exemplu, persoanele fără adăpost care se pozitivează sau alte cazuri de acest gen.
A vrut să o folosească în acest sens, dar, între timp, găsind alte variante și în paralel cu strategia noastră de vaccinare, pe care o punem în practică, vor folosi acea clădire pentru a o transforma în centru de vaccinare”, ne-a explicat prefectul Emanuel Soare.
Acesta mai spune că, eventual, aceste centre de vaccinare pot fi realizate și în săli de sport sau în cămine culturale, dacă situația impune acest lucru. „Ideea este să avem nişte spații generoase, în care să aducem cât mai multe persoane. Scopul nostru va fi să vaccinăm într-un timp scurt cât mai multe persoane, ca să avem o șansă să gestionăm această pandemie sau chiar să scăpăm de ea.”

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii