Web Analytics
scris vineri, 10.12.2021

Horia-Roman Patapievici a primit Premiul „Petőfi”, la Budapesta. În laudatio s-a menționat că, în timpul Revoluţiei din România, scriitorul a fost luat de pe stradă şi arestat

Budapesta, joi, 9 decembrie 2021 (MTI) – Horia-Roman Patapievici, fizician, scriitor şi eseist, a fost distins, la Muzeul Casa Terorii din Budapesta, cu Premiul „Petőfi”, fondat de Fundaţia Publică pentru Cercetarea Istoriei şi a Societăţii din Europa Centrală şi de Est şi de Compania Mol Nyrt, potrivit hirado.hu.

Citiți și: La înmormântarea omului de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, nu au bătut clopotele iar preoții nu i-au rostit numele

Katalin Novák, ministrul ungar fără portofoliu, responsabil pentru familii, a trimis o scrisoare, care a fost citită de Gábor Tallai, directorul de programe al Muzeului Casa Terorii, în care subliniază că oamenilor trebuie să li se reamintească în repetate rânduri valoarea libertăţii, chiar şi atunci când condiţiile constituţionale ale acesteia sunt date şi aparent nu există nimic care să o ameninţe. Cele mai bune semne care amintesc de acest aspect sunt cei care au luptat curajoşi pentru libertate în perioada absenţei libertăţii, a scris ministrul.

Articolul integral, pe hirado.hu!

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...