Web Analytics
scris miercuri, 26.11.2014

Horia Moculescu şi-a lansat un volum de amintiri la Biblioteca Judeţeană

Compozitorul Horia Moculescu, prezident al juriului celei de-a doua ediții a Festivalului de Muzică Ușoară Vasile Veselovski, se dovedește a fi un remarcabil povestitor, depozitar de bijuterii de amintire, cu acribie adunate în volumul Doar atât mi-am amintit.

Horia Moculescu şi-a lansat un volum de amintiri la Biblioteca Judeţeană

Lansarea acestui volum, organizată de Școala Populară de Arte și Meserii și de Biblioteca Județeană Argeș, s-a desfășurat în după-amiaza zilei de 20 noiembrie, la Teatrul Alexandru Davila, în deschiderea festivalului. Horia Moculescu, elegant, volubil, hâtru, a fost acompaniat de personaje de poveste ale muzicii noastre ușoare. Stela Enache, serafică, discretă, caldă ca o îmbrățișare. Corina Chiriac, ademenitoare, puternică și intempestivă. Adrian Daminescu, manierat, fermecător, deși ușor rezervat. Compozitorii Dumitru Lupu și Dan Dimitriu, curtenitori cu protagonistul. Valentin Veselovski, fiul legendarului Vasile Veselovski, de profesie inginer, devotat memoriei tatălui său și cavaler loial al artiștilor mai sus pomeniți, pe care-i  cunoaște de când a deschis ochii.
Fiecare a avut ceva de împărtășit despre prietenul Horia. Și numai de bine. De la generozitatea care l-a vârât de multe ori în bucluc, până la distincția naturală, moștenire de familie. Familie de italieni, români, croați, arhitecți, antreprenori, nepoți ai Mitropolitului Transilvaniei, Andrei Șaguna. Bunicul matern este cel care a ridicat din temelii jumătate din orașul Râmnicu Vâlcea. Clădirea Colegiului Național Alexandru Lahovari și cea a Colegiului Național Mircea cel Bătrân sunt menționate ca realizări-reper ale arhitectului-antreprenor Antonio Copetti.
Amintirile lui Horia Moculescu se ațin cuminte de albia timpului. Verva, pofta de viață, crema și spuma informației dau însă pe dinafară. Horia Moculescu ar fi putut să scrie la întâmplare, sărind dintr-o pătrățică de timp în alta, puterea de sugestie n-ar fi avut nimic de pierdut. Oameni feluriți, comportamente și contexte, trăsături de caracter, spectacole și premii, turnee în țară și peste hotare, atmosfera lor învăluind ca o iluzie, uriașă iluzie, cotidianul anodin al unei lumi fără culoare, farse și situații grave, complicate, hazard și drumuri înfundate, figura tatălui, erou decorat în război, de două ori închis în pușcăriile comuniste, repulsia scrâșnită față de orice atentat la libera ființare, tot și toate trăiesc în carte ca și cum s-ar fi petrecut ieri. Extrem de mobil, cu un simț al detaliului și cu o memorie demne de-un Hercule Poirot, ironic până la a șterge cu totul lacrima, indiferent de ce-ar fi adus-o în privire, Horia Moculescu scrie o carte extrem de personală. Ca periuța de dinți, ca lenjeria de corp, ca licărul inimitabil  din ochii nici verzi, nici gri, nici maro.
DENISA POPESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită