Spune Daniel Ghiţă, antrenor secund la FC Argeş, despre decesul colegului său
Florin Hidișan (foto sus), fost fotbalist al FC Argeș, a pierdut lupta cu cancerul și s-a stins din viață duminica trecută la vârsta de numai 40 de ani. Jurnalul de Argeș a scris în luna ianuarie 2022 că fostul fotbalist se lupta cu o formă severă de cancer, nu mai putea mânca și avea nevoie de o proteză pentru stomac. Deși în urma unei campanii umanitare realizate de Gazeta Sporturilor, mai multe cluburi de fotbal, printre care și FC Argeș, dar și mulți foști internaționali au sărit în ajutorul lui Hidișan și s-au strâns peste 20.000 de euro, a fost prea târziu. Iată ce își amintește despre fostul fotbalist, antrenorul alb-violet Daniel Ghiță, colegul său de cameră și de echipă și Mihai Ianovschi, cel care l-a avut elev la echipa de tineret a Argeșului.
Daniel Ghiță, antrenor secund FC Argeș: ”Am fost coleg cu Hidi timp de 7 ani, coleg de echipă și coleg de cameră. A fost un fotbalist foarte bun, un caracter foarte frumos, blând, corect. El a fost adus la Pitești la vârsta de 12 ani de către profesorul Laurențiu Iordache de la Aripi. Acolo ne-am întâlnit prima dată, apoi am stat la cămin amândoi, iar în anul 1998 am fost transferați la FC Argeș. El a jucat la juniorii lui FC Argeș vreo 4 ani, apoi la tineret, după care a ajuns la echipa mare când era antrenor dl Moldovan, apoi când era antrenor dl Bondrea. După perioada de la FC Argeș, amândoi am plecat la Otopeni în anul 2004 și am jucat acolo până în 2006. Când am aflat de boala aceasta, eu am fost și la el la Câmpia Turzii, unde locuia cu părinții. La sfârșitul lunii mai, anul trecut, a depistat boala. A fost la control la Cluj și i s-a spus că are o formă foarte gravă de cancer la stomac, cu metastază. S-a întins și la ficat, și mai departe… Chiar stăteam și rememoram că el a plecat de lângă părinți la 12 ani să ajungă fotbalist, să te chinui printre străini venit tocmai de la Câmpia Turzii și dintr-o dată să termini viața, așa, la 40 de ani! Păcat! A fost un om foarte bun și corect, un băiat săritor, să ajute pe toată lumea; chiar te puteai baza pe el ca om, ca prieten. Dumnezeu să-l odihnească!”.
Mihai Ianovschi, fost antrenor coordonator al Centrului de copii și juniori al FC Argeș: ”Florin Hidișan a fost adus la FC Argeș de la LPS și a intrat în programul echipei de tineret speranțe. Era îndrăgostit de minge. Juca mijlocaș și era un coleg foarte bun; nu a avut nicio problemă cu niciun coleg, niciodată. A fost un băiat de gașcă, așa cum se spune la fotbal, un băiat de colectiv, un băiat de vestiar… Am urmărit traseul bolii lui, o boală foarte grea, o boală incurabilă… Din păcate, nu am avut cu ce să-l ajut. Dumnezeu să-l ierte!”.
0 Comentarii