Web Analytics
scris marți, 05.09.2023

Hârtiești: Arestat preventiv pentru lipsire de libertate

În dimineața zilei de 3 septembrie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că o minoră de 16 ani este ținută încuiată într-o locuință de pe raza comunei Hartiești, împotriva voinței sale.

Hârtiești: Arestat preventiv pentru lipsire de libertate

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Secției de Poliție Rurală Hârtiești, care au identificat persoanele implicate. Din verificări, s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani s-ar fi încuiat în dormitor cu o minoră de 16 ani, fără a o agresa și fără a-și motiva gestul. Cei în cauză ar fi realizat deplasarea cu autoturismul condus de fiica bărbatului, de 19 ani, cea din urmă corespondând prin mesaje cu minora, și apelând la SNUAU 112 ca urmare a solicitării acesteia.

Citește și Reținut de polițiștii din Curtea de Argeș după ce a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei

În urma cercetărilor, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În ziua de 4 septembrie, după administrarea probatoriului în dosarul penal aflat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, bărbatul de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În ziua de 5 septembrie, bărbatul a fost prezentat în fața instanței competente, iar Judecătoria Câmpulung a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *