Pe ce perioadă mai ai contract cu FC Argeș?
– Până la finalul sezonului.
Vorbim despre sezonul viitor?
– Nu. Este vorba despre sezonul actual, adică contractul îmi expiră pe 26 iulie 2025.
Bun, și ai avut vreo discuție de prelungire a contractului?
– Până acum, nu. Până acum nu am avut nicio discuție cu conducerea.
Dar tu ce-ți dorești?
– Îmi doresc să rămân aici până la final de carieră.
Cum comentezi faptul că, iată, poți juca în Superligă?
– Sunt foarte bucuros că am ajuns în Superligă, din nou. Asta a fost și ideea când am venit în sezonul trecut la FC Argeș. Gândul meu a fost să promovez cu FC Argeș, să ajungem din nou în Liga I. Și obiectivul personal este să fac încă o dată un sezon bun la Superligă.
„În Slovenia a fost un cantonament foarte greu; mă refer la partea fizică”
După terminarea campionatului ai plecat acasă, în Brazilia? Cum a fost?
– Da, am fost acasă. Am fost 20 de zile acasă, acolo, cu familia. A fost senzațional. Este ceva special când stai aproape de persoana care te iubește. Așa poți veni cu energie, cu forță pentru lucrul pe care trebuie să-l faci.
Cum a fost cantonamentul din Slovenia?
– A fost unul foarte bun. A fost un cantonament foarte greu – mă refer la partea fizică – și cred că toată lumea a ajuns la un nivel foarte bun de pregătire. Și credem că putem să începem bine campionatul. Știm că va fi greu, în primul rând, avem trei etape foarte dificile. Un joc acasă cu Rapid, care este o echipă mare, și apoi două deplasări, la Universitatea Craiova și CFR Cluj. O să vedem ce putem face.
Apropo de începerea campionatului, câte puncte crezi că veți lua din aceste trei etape?
– Vedem. Este greu să spunem că noi vom lua un număr de puncte. Noi ne dorim să luăm nouă puncte, dacă este posibil. Dar nu depinde doar de noi. Sunt trei meciuri foarte dificile, unul cu o echipă mare, cu o echipă experimentată, cu jucători foarte buni. Noi suntem o echipă nou promovată, dar vedem.
Citește și Cristian Gentea și Dani Coman, întâlnire cu sponsorii pentru susținerea FC Argeș
„Atmosfera e foarte bună la echipă”
Ne întoarcem puțin la cantonamentul din Slovenia. Cum comentezi rezultatele? O înfrângere și restul victorii.
– Da, primul meci a fost de pregătire. A fost un meci foarte bun, dar rezultatul nu coincide cu ce a fost în teren. Am jucat bine. Au fost foarte multe ocazii pentru noi. Apoi, celelalte trei meciuri au fost mai ok. La al doilea meci am început cu un gol, apoi am luat un gol. Dar, tot așa, a fost un rezultat pozitiv. Nu a contat doar rezultatul final, ci mai mult pregătirea. Jocul nostru a fost unul cerut de Mister. Adică să încercăm să creștem ca grup.
Care este atmosfera la echipă?
– Este foarte bună. Au venit mulți jucători, toată lumea a prins ceea ce trebuia, mai ales nou veniții. Au găsit o familie aici.
„Salariile sunt la zi, totul e OK”
Ce șanse are FC Argeș ca în acest sezon să rămână în Superligă?
– Sincer vă spun, eu cred că avem șansa noastră. Avem șansă. Este primul gând al nostru să rămânem în Liga I. Și trebuie să luăm puncte de la echipele care sunt în razboi cu noi, adică de la cele care au promovat, ca și noi.
Ce poți să ne spui despre partea financiară? Care este situația?
– Este în regulă.
Deci, toate salariile sunt la zi?
– Da, este în regulă.
Ați luat și prima pentru calificare în Superligă?
– Da, da, da, suntem cu totul în regulă.
Am înțeles. Este adevărat că a fost 2.000 de euro sau mai mult?
– Cred că a fost 2000 de euro, cum am văzut și la televiziune. Nu vreau să spun mai multe, sincer.
Ce ai să transmiți tu fanilor, suporterilor FC Argeș acum la început de Superligă?
– O să spun că trebuie să fim împreună așa cum am fost anul trecut, sezonul trecut. Să se gândească că va fi foarte dificil. Dar noi, ca jucători, ca staff, ca și club, vom da tot pe teren, tot ce depinde de noi. Și trebuie să fim împreună.
Citește și Gica Dobrin: „Când era oprit în trafic, soțul meu le oferea polițiștilor autografe”
Citește și FC Argeș, pregătiri intense pentru jocul cu Rapid
0 Comentarii