Web Analytics
scris miercuri, 02.10.2024

Gruparea lui Grişa Bulgarul de la Bălţi sau cum a ajuns un ex-procuror general să fie susţinut de o autoritate criminală

Gruparea lui Grişa Bulgarul de la Bălţi sau cum a ajuns un ex-procuror general să fie susţinut de o autoritate criminală

Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiştilor din Republica Moldova pentru funcţia de şef al statului, este susţinut în campania electorală de către Grigore Caramalac, autoritate criminală cunoscută ca Grişa Bulgarul, scrie evz.ro.

Susţinerea fostului procuror la prezidenţiale este realizată de Caramalac prin intermediul trimisului său special la Bălţi, Maxim Moroşan. Susţinut de Partidul Socialiştilor condus de fostul preşedinte pro-rus Igor Dodon, Moroşan s-a ales cu un mandat de consilier în administraţia locală a municipiului Bălţi. La fel ca şi fostul ministru de Interne, promovat de Dodon, Pavel Voicu.

Totodată, omul trimis de Caramalac la Bălţi a organizat o grupare în care se regăsesc sportivi, în speciali cei care practică luptele, dar şi persoane certate cu legea. În ultima perioadă, membrii grupării conduse de Moroşan au ajuns în atenţia oamenilor legii, dar şi a jurnaliştilor, pentru reglări de conturi, trafic de droguri şi şantaj.

Echipa EvZ a reuşit să comunice cu o persoană din gruparea lui Moroşan. Acesta a decis să facă dezvăluiri publice despre omul lui Dodon şi Caramalac de la Bălţi, fiind nemulţumit de activitatea acestuia. „Am fost minţit că ne vom implica doar în acţiuni de caritate. Dar am ajuns să fiu folosit în politică, dar şi în acţiuni ilegale, departe de principiile mele”, a spus sursa pentru evz.ro.

Citește și Fostă miss România, în conducerea BNR, deşi nu are studii economice

Gruparea lui Caramalac de la Bălţi, în susţinerea lui Alexandr Stoianoglo

După ce Partidul Socialiştilor l-a desemnat pe Stoianoglo candidat la cea mai înaltă funcţie din stat, „soldaţii” lui Moroşan au şi început să facă propagandă pentru fostul procuror general. Pentru care ar miza şi Grigore Caramalac.

Sursa EVZ a mai comunicat că, în ajun de a se lansa în campania electorală, Stoianoglo a fost la Bălţi, unde, la sediul filialei PSRM s-ar fi întâlnit cu Moroşan şi persoanele din anturajul său.

Iar a doua zi trimisul lui Bulgarul a început să facă propagandă pentru Stoianoclo. În această cursă fiind atraşi şi cei certaţi cu legea. Fapt care pare să nu-l prea deranjeze pe fostul procuror general.

Am fost și voi rămâne întotdeauna un om al legii, convins că dreptatea triumfă mereu și că doar prin dreptate putem învinge abuzul și nedreptatea. Oamenii acestei țări merită dreptate! Și nu mai e mult până când vom trăi într-o societate în care va exista „Dreptate pentru toți”, a spus Alexandr Stoianoglo.

Citește mai departe articolul pe evz.ro.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...