Web Analytics
scris miercuri, 03.12.2025

Grupă infernală pentru România la Campionatul Mondial de rugby din 2027

Selecționata României a fost repartizată în Grupa B, alături de Africa de Sud, deținătoarea trofeului, la Cupa Mondială de rugby din 2027, conform tragerii la sorți de la Sydney. Italia și Georgia sunt celelalte adversare ale ‘stejarilor’ la turneul final din 2027, găzduit de Australia.

Grupă infernală pentru România la Campionatul Mondial de rugby din 2027

Noua Zeelandă, finalista Cupei Mondiale din 2023, va evolua în Grupa A, alături de echipa gazdă Australia, Chile și Hong Kong. Franța, câștigătoarea ediției din acest an a Turneului celor Șase Națiuni, a fost repartizată în Grupa E, alături de Japonia, SUA și Samoa.

Citește și: Bogdan Andone, despre eroul Robert Moldoveanu: „E un miracol că mai joacă fotbal”

Iată componența grupelor Cupei Mondiale de rugby din Australia (1 octombrie – 13 noiembrie 2027): Grupa A: Noua Zeelandă, Australia, Chile, Hong Kong; Grupa B: Africa de Sud, Italia, Georgia, ROMÂNIA; Grupa C: Argentina, Fiji, Spania, Canada; Grupa D: Irlanda, Scoția, Uruguay, Portugalia; Grupa E: Franța, Japonia, Statele Unite, Samoa; Grupa F: Anglia, Țara Galilor, Tonga, Zimbabwe.

Primele două clasate din fiecare grupă și cele mai bune patru formații de pe locul al treilea se vor califica în optimile de finală.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită